Universitatea ”Petre Andrei” din Iași a fost prezentă la recepţia oferită de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite, fiind reprezentată de Dna Georgeta Condur, Prorector comunicare, programe comunitare și cooperare academică, care a fost invitată și anul acestade către E.S. Hans Klemm, Ambasadorul SUA, să participe la celebrarea zilei de 4 Iulie.

”Ziua Independenței” a fost sărbătorită în avans, pe 29 iunie și a avut ca temă: ”100 de ani de prietenie româno-americană”, la eveniment participând personalități politice, conducători de instituții fundamentale, reprezentanți ai societății civile, ai mediului de afaceri și ai lumii culturale.

La recepție a fost invitat de onoare Klaus Iohannis, Președintele României, care a subliniat, în alocuțiunea sa, că  „Istoria României ne reaminteşte constant că democrația nu trebuie luată drept un dat garantat. Poate aceasta e cea mai mare lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim acum, la 100 de ani de prietenie cu SUA. Democraţia trebuie apărată şi consolidată în fiecare zi, cu toată determinarea, în Europa, România şi toate colţurile lumii”.

Domeniul educației și culturii nu a fost uitat, Domnul Hans Klemm, Ambasadorul SUA în România, invocând, în discursul său, câteva personalități românești și menționând: ”Vom căuta modalităţi de a creşte schimburile culturale şi educaţionale de artişti, savanţi, studenţi şi oameni de ştiinţă dintre România şi Statele Unite”.  ”Acum, când sărbătorim independenţa Americii, centenarul unităţii României şi prietenia existentă între America şi România în ultimii 100 de ani, sper la un parteneriat şi mai puternic, pe măsură ce întâmpinăm împreună provocările şi extraordinarele oportunităţi ce ne aşteaptă”, a concluzionat Ambasadorul SUA.