Universitatea „Petre Andrei” din Iași este partenerul educational al Caravanei „Centenarul Încoronării”. Prof. univ. dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație, a participat astăzi la conferința de lansare a caravanei.

Evenimentul, este organizat de Asociaţia Artis și este dedicat Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, evenimentele fiind organizate în parteneriat cu Primăria Iaşi, sub auspiciile Familiei Regale a României. La conferința de lansare au participat Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași și ambasadorii caravanei „Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria”: Irina-Margareta Nistor (ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (istoric, ambasador), Nicolae Pepene (istoric, ambasador), Mioara Anton (cercetător științific, ambasador), Daniel Șandru (profesor, ambasador) și Alexandru Muraru (istoric, ambasador).

Mă bucură faptul că grupul studenților care au pus bazele Asociației Studenților Jurnaliști, mai nou Asociația ARTIS, continuă, au aduranță, mai ales în această perioadă. Sunt foarte bucuros că sunt prezenți astăzi distinși invitați. Ne onorează faptul că Familia Regală și-a dat binecuvântarea pentru acest eveniment care, cu siguranță, va reuși să traseze harta României Regale prin film. Vom sprijini acest proiect cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, iar UPA va fi alături mereu de astfel de proiecte ale Iașului”, a precizat Prof. univ. dr. Doru Tompea.

Caravana Centenarul Încoronării porneşte pe urmele vizitelor Familiei Regale în România Întregită (1919-1927), fiind proiectate în fiecare loc în care va poposi o serie de filme româneşti, fiind purtate totodată discuţii cu specialişti, istorici, profesori, sociologi, psihologi, antropologi, dar şi cinefili sau oameni de cultură.  La 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, proiectul amintește de perioada în care Iașul, în timpul Primului Război Mondial, întruchipa lumina unui far care, în plină furtună, trebuia să călăuzească refacerea statului și a armatei române.