În perioada 12-18 aprilie 2022, 16 studenți de la specializările Psihologie și Asistență socială, din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, au beneficiat de un stagiu de practică în regiunea Piemonte – Torino, din Italia. Timp de o săptămână studenții au avut parte de întâlniri cu reprezentații unor instituții specifice celor două specializări și au derulat un schimb de bune practici și de idei privind specificul activității de psiholog sau asistent social în peninsulă.
Stagiul de practică s-a desfășurat în cadrul proiectului ASPIR – Angajarea studenților prin Parteneriate Inovative Regionale, implementat de Centrul de Dezvoltare Socială T&CO, în parteneriat cu Fundația Alături de Voi România, în perioada 24 septembrie 2020 – 23 septembrie 2022, co-finanțat prin Programul Operațional Sectorial Capital Uman 2014 – 2020, număr contract POCU/626/6/13/130351, iar facilitatorul a fost INFOR ELEA – Smart Business Academy, reprezentată prin domnul PH. D. Carlo Colomba și Diana Mitrofan.
Activitatea a debutat cu o vizită la CARITAS DIOCESI din Cuneo, un organism pastoral înființat de Conferința episcopală italiană. Studenții au avut ocaiza de a vizita unul din centrele în care persoanele nevoiașe pot primi o masă calda, dar și un adăpost de noapte. De asemenea, tinerii au aflat despre activitățile pe care le desfășoară centrul pentru grupurile vulnerabile, respectiv servicii de consiliere, orientare și reintegrare în societate.
A urmat o vizită la Consulatul General al României la Torino, unde au fost intâmpinați de domnul Consul Mihai Manolescu, care a realizat o prezentarea principalelor activități și servicii pe care Consulatul le oferă. S-a discutat și cu privire la evenimentele culturale care sunt organizate, subliniind importanța legăturii strânse cu comunitatea de români din zona de Nord-Vest a Italiei. Studenții și masteranzii au trecut pragul Asociației Gruppo Abele, din Torino. Domnul Pasquale Somma a realizat o prezentare a asociației, fondată în anul 1965, de către părintele Luigi Ciotti. Misiunea asociației este de a-i susține pe cei care trec prin momente dificile, îndrumându-i într-un parcurs personalizat, pentru a-și recupera locul în societatea care i-a marginalizat. „Facem cultură și propunem acțiuni concrete de schimbare, dând glas persoanelor dezavantajate. În acest moment avem 143 de angajați și 300 de voluntari, care sunt alături de persoanele toxico-dependente, de deținuti, persoanele traficate și de cele fără adăpost”, le-a transmis studenților Pasquale Somma.
„Stagiul de practică a reprezentat o experienţă nouă, în care principalele beneficii le-au constituit: oportunitatea de a afla informaţii noi, de a cunoaște profesioniști din diferite domenii şi cu viziuni interesante; dobândirea și dezvoltarea unor aptitudini și competențe noi. Menționez mediul deschis și prietenos al instituțiilor italiene pe care am avut posibilitatea să le vizităm, unde am am întâlnit oameni demni de admiraţie, care ne-au pus la dispoziție cu flexibilitate, experiența lor vastă. Consider că acest stagiu de practică a dat posibilitatea tuturor studenților prezenți să acumuleze experienţă, să înveţe lucruri noi şi importante şi astfel, va spori șansele integrării rapide pe piața muncii, constituind una dintre cele mai bune metode de dezvoltare atât pe plan profesional, cât și personal a fiecărui student participant.”, a declarat Cristina Maria Stoica, masterandă.
Studenții și masteranzii au fost mers în vizită și la Asociatia Forma Libera din Torino, înființată în 2018 și care se adresează mamelor cu copii și femeilor însărcinate, victime ale violenței domestice. Asociația pune la dispoziție apartamente si oferă servicii de consiliere psihologică, psihiatrică și juridică acestor categorii de persoane. O altă vizită a fost la Căminul pentru persoane cu demență „Diaconia Valdese Valli”. Centru este specializat în tratarea și îngrijirea persoanelor cu demență, indiferent de vârstă.
„Experiența oferită de Centrul de Dezvoltare Sociala, împreuna cu ADV, prin proiectul ASPIR, a reprezentat o oportunitate de cunoaștere, dezvoltare și relaționare, oferită de instituțiile partenere din Italia. Reprezentanta INFOR ELEA, dna Diana Mitrofan a reușit sa ne asigure o vizita excelentă, fiindu-ne un ghid neobosit și desăvârșit”, a mărturisit unul dintre studenții care au beneficiat de stagiul de practică din Italia.
„Pentru studenți vizita de studiu din Italia a reprezentat o experiență unică, care a reușit să aducă un plus de valoare cunoștințelor dobândite în timpul facultății. Viitorii psihologi și asistenți sociali au înțeles importanța stagiilor de practică în dobândirea de competente profesionale utile pentru viitoarele lor cariere”, a declarat Adina Șandru, coordonator practică în cadrul proiectului ASPIr.
Acesta a fost al doilea stagiu de practică organizat în cadrul proiectului ASPIR – Angajarea Studenților prin Parteneriate Inovative Regionale. „Sperăm ca aceste stagii de practică, în Italia, să îî ajute pe studenții în dobândirea de competenţe profesionale care să-i ajute în cariera profesională și să reușească să le pună în practică cât mai repede. Doresc să le mulțumesc domnului PH. D. Carlo Colomba și doamnei Diana Mitrofan, din partea INFOR ELEA, pentru tot sprijinul acordat în organizarea acestei vizite, cât și partenerului nostru din proiect, Fundația Alături de Voi România”, a precizat Anca Tompea, manager proiect.
Detalii tehnice:
Perioada de implementare a proiectului: de la 24/09/2020 până la 23/09/2022.
Proiectul cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și are o valoare totală de 4 745 593,17 lei.
Informații suplimentare legate de proiect:
Manager proiect: Tompea Ancuța Daniela
Tel: 0758 028 613
www.aspir.centruldezvoltaresociala.ro