Universitatea „Petre Andrei” din Iași a organizat, ieri, 14 decembrie 2022, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mihail Sturdza din Iași o întâlnire practică pentru studenții Facultăților de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială, de Drept și de Economie, cu tema „Situațiile de urgență. Implicații psihologice. Riscuri. Prim ajutor”.

Scopul acțiunii a constat în desfășurarea unor activități de informare și educare preventivă a studenţilor cu privire la situațiile de urgență, tipurile de accidente şi modul în care pot interveni în momentul în care sunt martorii unui accident sau cum pot salva viața unor semeni, ori a ființelor dragi care se află în pericol.

Evenimentul a fost coordonat de Prof. univ. dr. Cristina Maria Stoica și Lector univ. dr. Rodica Boca, și au participat specialiștii ISU Iași, maior Roxana Rusu – psiholog, colonel Cătălin Ioan Oloeriu, colonel Buta Viorel. „Au fost prezentate aspectele psihologice asociate unei situații de risc, tehnicile corecte de acordare a primului ajutor, prin simularea unor situații de risc, în caz de leziuni, manevra Heimlich, siguranța salvatorului, acordarea suportului vital de bază, poziția laterală de siguranță  și modul de efectuare a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară, prin intermediul exemplificărilor şi exerciţiilor practice”, a precizat Prof. univ. dr. Cristina Stoica.

Manifestarea de ieri a fost organizat în baza unui protocol de colaborare între UPA şi ISUJ Iași „Considerăm ca fiind foarte importantă educarea studenților în domeniul situațiilor de urgență, astfel încât să poată contribui responsabil la salvarea de vieţi, în cazul în care apar accidente  înregistrate fie la domiciliu fie în spațiul public, cunoscând manevrele de prim ajutor  și aplicarea imediată, până la sosirea echipajelor medicale, pentru a crește șansele de supraviețuire a victimelor”, a conchis Lector univ. dr. Boca Rodica.