COMUNICAT DE PRESĂ
În legătură cu informațiile apărute în comunicatul DNA din 7 iunie 2016, pentru buna informare a publicului, Universitatea „Petre Andrei” din Iași vă aduce la cunoștință următoarele:
- Domnul Ion Emil Mihai (fost Botărel) este student al Universității „Petre Andrei” din Iași începând cu anul universitar 2014-2015.
- În calitate de student, domnul Ion Emil Mihai (fost Botărel) a susținut examene în urma promovării cărora a obținut numărul necesar de credite pentru promovarea în anul II. Deci, acest domn a susținut examene și este student în anul II în urma promovării unor examene.
- În cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, prezența la cursuri nu este obligatorie, obligatorie fiind doar însușirea conținutului didactic pe care Universitatea îl pune la dispoziția studenților prin mijloacele tehnice de care dispune. Astfel, un student poate promova examenele chiar dacă nu a fost mereu prezent la cursuri, pentru că importante sunt cunoștințele de care dă dovdă în timpul evaluării.
- Consiliul de administrație al UPA din Iași i-a aprobat în mod repetat cererile de amânare de plată a taxei de școlarizare, ținând seama de motivele invocate de către student. Astfel, studentul în cauză a ajuns să aibă în prezent o datorie față de UPA din Iași în cuantum de 18 465 lei (însemnând taxele restante și penalitățile acumulate).
- Situația financiară și școlară au făcut ca studentul să fie propus spre exmatriculare.
- În situația în care studentul ar dori să-și aducă la zi situația financiară și școlară în raport cu Universitatea (adică achitarea taxelor restante și a penalităților și susținerea examenelor restante) ar trebui să achite suma de 21 065 lei, care reprezintă: achitarea datoriilor menționate mai sus (18 465 lei) plus taxele pentru reexaminare (în cuantum de 2 600 lei).
- Nimeni, cu atât mai puțin un cadru didactic, nu poate promite cuiva că, în schimbul unor foloase, ar putea să-l înscrie direct în anul al III-lea de facultate, pentru că situația fiecărui student este înscrisă în sistemul de gestionare a studenților pe care nu îl administrează profesorii. Cât privește cazul studentului Ion Emil Mihai (fost Botărel), acesta este înscris din 2014, deci nu mai avea nevoie de înscriere.
Universitatea „Petre Andrei” din Iași a pus la dispoziția DNA toate documentele solicitate și va acționa în vederea unei bune colaborări cu instituțiile statului, precum și în vederea unei corecte informări a opiniei publice.
Cu deosebită consideraţie,
Rector,
Prof.univ.dr. Sorin BOCANCEA
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!