afis simpozion 5 decembrie var alb res

Descentralizarea, o ecuație cu multiple necunoscute

afis simpozion 5 decembrie var alb resCe se întâmplă după descentralizare? Unde se duc resursele? Ce se întâmplă atunci când resursele rămân pe plan local? Sunt doar câteva dintre întrebările la care s-a încercat găsirea unui răspuns în cadrul Simpozionului Național – Descentralizarea, între eficiență administrativă și mitologie”.

Parlamentari din regiunea Moldovei, oameni de afaceri, șefii instituțiilor administrative, reprezentanți ai administrației publice locale și specialiști din mediul academic, cu toții au răspuns invitației de a dezbate pe marginea legii descentralizării.

 MG 5352 resizeDeputatul Sorin Iacoban a transmis tuturor celor prezenți, în Aula Magna a Universității ”Petre Andrei” din Iași, mesajul Președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. ”Mă bucur că Iașul este gazda acestor dezbateri care tratează un subiect atât de important pentru viitorul României. Unul dintre obiectivele fundamentale ale descentralizării este creșterea capacității administrative a localităților și județelor, prin transferul de competențe și responsabilități de la nivelul administrației centrale. Astfel, vom îmbunătăți administrația locală la capitolul eficiență și performanță, care va avea pârghiile și structurile necesare pentru atragerea și valorificarea fondurilor europene, care vor fi la dispoziția României în perioada următoare. Un alt obiectiv al descentralizării este să apropiem cât mai mult administrația publică de cetățeni și să le ușurăm accesul la instituțiile cu care intră frecvent în contact. Aș vrea să lămurim un alt aspect, și anume, descentralizarea înseamnă concomitent și integral trasnferul a trei componente: decizia, banii, dar și oamenii”, a conchis deputatul Sorin Iacoban.

 

             MG 5366 resizePrezent la eveniment Mihai Chirica, Viceprimarul Municipiului Iași, a mulțumit universității pentru invitația la un simpozion pe o temă atât de interesantă pentru administrația publică locală și decisivă pentru țara noastră. ”Descentralizarea vine cu un efect pozitiv pentru România. La nivel central, Guvernul este cel care trebui să construiască strategiile. Am remarcat aplecarea Executivului spre a dezvolta strategii în domeniul energetic, al educației sau al transporturilor. Descentralizarea vine ca un curent pozitiv într-o Românie modernă și creează premizele unei redefiniri teritoriale”, a precizat viceprimarul.

 MG 5375 resizeUnul dintre coordonatorii acestui simpozion, deputatul Petru Movilă a felicitat universitatea pentru curajul de a se implica într-un parteneriat alături de un birou parlamentar, pentru un proiect care vizează interesul tuturor ieșenilor. ”Povestea descentralizării pare fără sfârșit. Știm doar cum a început, dar nu avem idee cum va continua de acum încolo. Tema este foarte importantă pentru că, la nivel declarativ și de intenție, toți factorii politici implicați doresc să aducă un alt nivel de satisfacție a românilor față de instituțiile statului”, a completat deputatul.

 MG 5348 resizeConf.univ.dr. Sorin Bocancea, decanul Facultății de Științe Politice și Administrative și coordonator din partea universității, a declarat că evenimentul și-a propus să adune la aceeași masă specialiști din toate domeniile ”și ne dorim ca toți politicienii să fie atenți la ceea ce urmează să se întâmple de acum înainte cu acest proiect, iar noi nu am vrut decât să evidențiem aspectele tehnice ale legii descentralizării”.

 

 MG 5382 resizeSeria prezentărilor a fost deschisă de Prof.univ.dr. Doru Tompea, rectorul UPA din Iași. ”Am considerat util să vedem ce modificări presupune proiectul descentralizării , ce aduce nou în administrația locală și centrală, invitând specialiștii și reprezentanții instituțiilor vizate, implicate și afectate să își prezinte opiniile asupra acestei legi asumate, care face parte din Programul de Guvernare 2013-2016.  

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.