Dineu în onoarea Rectorului UPA din Iași, oferit de Ambasada Republicii Argentina

DSCN3974 resizeMarți, 3 decembrie a.c., Ambasada Republicii Argentina la București a oferit un Dineu în onoarea Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași. Evenimentul, la care au fost invitați să participe Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universitar și Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, a avut loc la Reședința Excelenței Sale, Domnul Claudio Pérez Paladino, Ambasadorul Republicii Argentina la București, alături de domnia sa fiind prezenți soția, Doamna Liliana Villalobos Zamora și Doamna Carmen Păduraru, din cadrul Secției Economice și Comerciale a Ambasadei. La eveniment au fost, de asemenea, prezenți Prof.univ.dr. Gheorghe Lencan-Stoica, de la Universitatea București și Conf.univ.dr. Sabin Drăgulin, de la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București.

 

În debutul întâlnirii, Excelența Sa, Ambasadorul Argentinei, a susținut un mic discurs de bun-venit, apreciind că „este o deosebită onoare pentru noi să îl avem oaspete pe domnul profesor Doru Tompea, Rectorul unei universități românești private care, prin tot ceea ce face în plan academic și cultural, și-a cucerit prestigiul cuvenit. Dorim să dezvoltăm împreună proiecte și evenimentele pe care le-am derulat în colaborare până în prezent atestă faptul că și întâlnirea din această seară este una situată sub semnul prieteniei”.

DSCN3975 resizeLa rândul său, Rectorul UPA din Iași, Prof. univ.dr. Doru Tompea, a subliniat „totala deschidere a Universității „Petre Andrei” față de proiectele inițiate de Ambasada Republicii Argentina”. Totodată, acesta a apreciat că „Dineul oferit de Excelența Sa, Domnul Ambasador Claudio Pérez Paladino, este deosebit de onorant pentru mine, în calitate de reprezentant al comunității academice a UPA din Iași, și cred că acesta este momentul potrivit pentru a-i adresa Excelenței Sale invitația de a deveni Doctor Honoris Causa al instituției noastre”.

invitatie ambasadaCa urmare a acestei invitații, evident emoționat, Ambasadorul Republicii Argentina a accentuat asupra faptului că se simte un prieten privilegiat al UPA din Iași și că titlul de Doctor Honoris Causa ce urmează a-i fi conferit de comunitatea academică a acestei instituții reprezintă o onoare și, în același timp, o obligație.

În încheierea Dineului oferit în onoarea Rectorului UPA din Iași, Excelența Sa Claudio Pérez Paladino a adresat celor prezenți un mesaj de Crăciun.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *