Despre fenomenul manelizării în rândul tinerilor, la UPA din Iași

 MG 5591 resizeDespre valorile tinerilor de astăzi, consumul cultural, despre civism și participare politică și, nu în ultimul rând, despre caracteristicile adolescenților și impactul consumului de manele reprezintă aspectele la care face referire volumul Tânăr în România. Noi valori, noi identități, coordonat de Sabina-Adina Luca și lansat la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, în cadrul Simpozionului Național „Descentralizarea, între eficiență administrativă și mitologie.

 MG 5576 resizeCartea a fost prezentată de Conf.univ.dr. Tudor Pitulac, Președintele Consiliului de Administrație de la UPA, care a lăudat efortul coordonatorului și diversitatea contributorilor. ”Este un volum de nișă, dedicat analizei sociologice a segmentului tânăr cu vârsta între 18 si 35 de ani, privilegiind abordarea aspectelor legate de manelizare. Ce găsim în volum? Abordări comparate care includ și analize, în contextual cărora metodologia calitativă este ușor preponderentă, ceea ce este, de altfel, întemeiat”.

 

 MG 5588 resizeLect.univ.dr. Constantin Ilaș, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice și Administrative, a declarat că volumul i-a atras atenția încă de la titlu, expresia ”noi valori” fiind o preocupare personală mai veche.: ”Am putut identifica tema cărții, întrebarea de la care s-a plecat: În ce măsură consumul de bunuri simbolice, de orice tip ar fi acestea, produce efecte și modelează nu atât identitatea și percepția observate, cât mai ales cele care provin din aceste comportamente și din acțiunile sociale?. Mai mult, domeniul în care se plasează studiile din volum e acela al nisipurilor mișcătoare specifice sociologiei și antropologiei sociale”, a precizat acesta.

 MG 5592 resizeCoordonatoarea volumului, Lect.univ.dr. Sabina-Adina Luca, cadru didactic la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a mărturisit celor prezenți de unde anume a pornit ideea acestei cărți: ”Tot demersul de cercetare a început în 2010 cu un grant finanțat de CNCSIS. Nu eram siguri, la început, că vrem să mergem pe această linie, dar am spus că acest fenomen al manelizării merită o analiză și o cercetare profundă. Volumul nu conține doar studii legate de acest aspect, sunt texte care ating zona politicului, iar altele se mențin pe zona consumului cultural”, a conchis coordonatoarea cărții. 

 MG 5567 resize  MG 5566 resize

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.