MG 2294 resize

Jurnalistul Mihai Tatulici și-a lansat la UPA cele mai recente cărți

 MG 2294 resizeJurnalistul și scriitorul Mihai Tatulici și-a lansat la Universitatea „Petre Andrei” din Iași cele mai recente apariții editoriale: „Distrugătorul Speranța  sau povestea unui marinar deștept și cu noroc” și „Plăcerea de a trăi și de a găti”, în care cititorii vor regăsi personaje ce au corespondenți din viața cotidiană și care sunt caracterizate nu prin faptele lor, ci prin vorbe, acesta fiind specificul cărţii. Totuși, autorul face precizarea că, deși par extrem de cunoscute, personajele cărţii nu au nici o legătură cu oamenii politici de astăzi.

 

 MG 2259 resize„Distrugătorul Speranța sau povestea unui marinar deștept și cu noroc” este un roman de ficțiune, după cum însuși autorul cărții recunoaște, își asumă non-identitatea între personajele din roman și cele din realitatea românească, deși ne mai avertizează asupra faptului că avem de a face cu o țară numită Românika, în care un personaj evoluează de la cârma unui vapor, a unei nave la cârma statului român. Mihai Tatulici introduce pentru prima oară în literatura română soap opera și în televiziunea română, un gen literar care se practică în străinătate și care decriptează, mai ales când e vorba despre de un jurnalist tenace și foarte priceput cum este Mihai Tatulici, comportamentele, mentalitățile, atitudinile unui om care ajunge în fruntea statului, într-o țară anume, care amestecă de-a valma obiceiuri vechi, ancestrale cu timide încercări de a intra în spațiul european democratic, astfel încât romanul este unul incitant”, a caracterizat una dintre cele două cărți Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași.

 MG 2264 resizeConstantin Dumitru, editorul general al publicației Top Business, a precizat că îl invidiază pe prietenul său, Mihai Tatulici, „pentru că încă nu și-a consumat adolescența” întrucât ”e singurul care i-a dedicat o carte veșnicului marinar. Românika e un diminutiv. Povestea e o relatare de gazetar care vine dintr-un scriitor, iar scriitorul se intoarce întotdeauna la gazetărie”.

Autorul celor două cărți a declarat că „eu încă mai am mintea de pe la 16 ani și plăcerea de a trăi la fel și nu am de gând să mă schimb, chiar dacă ajung la vârsta Academicianului Cotea”.

 MG 2256 resizeCât despre prima carte, Mihai Tatulici a precizat că i se pare normal că a scris „Românika”. „E ceva mărunt și nesemnificativ. Puteam să scriu altceva. O să găsiți în carte un personaj cu numele Traian Spulber și o să  spuneți că e Traian Băsescu. Mai am un personaj cu numele Nelu Nelulescu și vă spun din start că nu e Ion Iliescu. La fel și cu Citroianu, nu e vorba de Tăriceanu. De asemenea, mai există și Adriana Băftoiu, care a fost consiliera lui Traian Băsescu o vreme,  o doamnă care a venit la lansare și după eveniment mă sună, pe la ora 11 noaptea, și îmi spune: mă Mihai o să luăm bătaie amândoi pentru că ceea ce ai scris relatează exact modul în care mă certam cu Traian Băsescu. I-am spus că niciodată nu mi-a povestit astfel de amănunte, iar ceea ce am făcut în carte nu a fost decât să aduc personajele la nivelul ființelor reale”. Mihai Tatulici a mai precizat că în toamnă va scoate și al doilea volum și speră să reușească să facă și un film cu titlul „Distrugătorul Speranța”.

 MG 2271 resizeDespre a doua carte, „Plăcerea de a trăi și de a găti”, autorul a subliniat faptul că „acest volum spune poveștile unor rețete celebre ale unor bucătari celebri, ori ale unor simpli țărani, cum este salata Caesar, făcută de un țăran mexican, iar prietenii mi-au spus ca dacă tot gătesc atât de bine, nu vreau rețetele într-o carte pentru că nevestele lor vor să aibă și poveștile și rețetele”, a conchis acesta.

Prezent la eveniment Academicianul Valeriu Cotea a declarat că „pentru Iași este o mare bucurie faptul că Mihai Tatulici își lansează cărțile”. Primarul Iașului, Gheorghe Nichita, a fost de asemenea prezent la manifestare și a precizat că „Mihai Tatulici este un jurnalist și un om de presă foarte dificil, iar prima sa carte scoate în evidență starea societății, punând accent frontal și direct asupra unor caractere”.

În final, Prof.univ.dr. Doru Tompea i-a mulțumit lui Miha MG 2251 resizei Tatulici pentru implicarea în cadrul proiectului de voluntariat „România prinde Rădăcini” a studenților de la universitate, jurnalistul făcând precizarea că membrii Ligii de la UPA „au plantat alături de echipa mea în 11 județe, iar acest lucru nu am să îl uit până mor. Sunt super tari”.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *