Comunitatea academică a Universității Petre Andrei din Iași a primit luni, 4 noiembrie 2019, vizita unei delegații din orașul german Dusseldorf. Timp de patru zile, municipiul Iași a fost gazda unei delegații din orașul german Dusseldorf, respectiv membrii Asociației Culturale Româno – Germane „Atheneum”, reprezentanți ai Primăriei din Düsseldorf, precum și ai unor instituții culturale din capitala Landului NorthRhine-Westphalia.
În vizita lor la Iași, delegația germană a luat parte la o serie de manifestări cultural-artistice, printre care și întrevederea cu comunitatea academică de la UPA din Iași.
În cadrul întâlnirii cu conducerea Universității „Petre Andrei” din Iași, delegația din orașul german a putut afla, de la Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, rectorul UPA din Iași, despre relațiile foarte bune pe care instituția le are cu Centrul Cultural German din Iași, cât și despre numeroasele personalități din spațiul academic, cultural și medical din Germania care sunt profesori asociați sau au primit cea mai înaltă distincție, cea de Doctor Honoris Causa. La rândul său, Prof.univ.dr. DoruTompea, Președintele Consiliului de Administrație, a relatat celor prezenți relațiile istorice dintre patronul spiritual al Universității „Petre Andrei” din Iași, savantul Petre Andrei, cu Casa Regală din România, dar și cu monarhia germană.
În a doua parte a întrevederii, a fost susținută și o prelegere a cărei temă a fost reprezentată de reformele lui Martin Luther și influența acestuia asupra lui Goethe și asupra limbii germane unitare, susținută de către doamna Heike Spies, Director al Muzeului `„GOETHE”, din Düsseldorf.
Conducerea UPA a fost prezentă și în anul 2016 la Dusseldorf, unde au avut loc o serie de manifestări organizate de către Asociația Culturală Româno-Germană „Atheneum”, care au marcat debutul unui proces istoric care a determinat instaurarea domniei lui Carol I și a Casei Regale în România.