UPA din Iasi prezentă cu evenimente de marcă la a doua ediție a FILIT
Universitatea „Petre Andrei” din Iași organizează, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, mai multe evenimente de marcă.
În concordanță cu tematica generală a FILIT, marți, 30 septembrie 2014, ora 1300, în Sala Senat a UPA din Iași va fi lansată cea mai recentă ediție a Revistei „Ethos”, publicație coordonată de Prof.univ.dr. Horia Holban și apărută sub egida Fundației Academice „Petre Andrei” și a Universității „Petre Andrei” din Iași.
Pe 1 octombrie, de la ora 1200, vă invităm, în Aula Magna, la dezbaterea „Teatrul în România comunistă”, susținută de Ion Caramitru și moderată de Doru Tompea.
Pe 3 octombrie va avea loc Seminarul „Presa Românească, de la comunism la postcomunism”, moderat de jurnalistul Mihai Tatulici și care îi are ca invitați pe Liviu Antonesei, Sorin Antohi, Alexandru Călinescu, Daniel condurache, Liviu Mihaiu, Ștefan Mitroi, Dorin Popa, Zoltán Rostás, Ion Stoica și Lorin Vasilovici. Evenimentul se va desfășura în Aula Magna, de la ora 1200 și va fi coordonat de Doru Tompea și Sorin Bocancea. În cadrul seminarului va avea loc și lansarea volumului „De la presa studențească în comunism la presa postcomunistă”, coordonat de Sorin Bocancea și tipărit la Editura Institutului European Iași.
Sâmbătă, de la ora 1300, scriitorul Vasile Ernu va susține Conferința Națională „Underground-ul sovietic: muzica alternativă în perioada 1945-1991”.
De la ora 1500, tot în Aula Magna, va avea loc dezbaterea „Cuvintele puterii. Literatură și ideologie în România comunistă”. Invitați la această manifestare sunt Prof.univ.dr. Zoltán Rostás, Cerct.st.pr. Cristian Vasile, Prof.univ.dr. Antonio Patraș, Conf.univ.dr. Radu Vancu și scriitorul Vasile Ernu. Evenimentul va fi coordonat de Mioara Anton, Bogdan Crețu și Daniel Șandru.
În cadrul dezbaterii vor fi lansate și cărțile Martin Ladislau Salamon, UN ALIAT UITAT. Relaţiile româno-maghiare în sociologia interbelică, Editura TracusArte, 2014, Anton Golopenţia, RAPSODIA EPISTOLARA Vol. IV Scrisori primite şi trimise de Anton Golopenţia(1923-1950), Introducere şi note de Sanda Golopenţia, Editura Enciclopedică, 2014 și UNIVERSITATEA INTERBELICĂ A SOCIOLOGILOR GUSTIENI, Zoltán Rostás (coord.) Ionuţ Butoi, Dragoş Sdrobiş, Theodora-Eliza Văcărescu, Editura< span style="mso-spacerun: yes;"> Universităţii din Bucureşti, 2014.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!