MG 2565 resize

Problematica conflictului din Ucraina și crearea unei euroarmate, în deschiderea celei de-a 22 Sesiuni Științifice de Comunicări Anuale

 MG 2565 resizeAjunsă la a XXII-a ediție, Sesiunea Anuală Națională de Comunicări Științifice – Dimensiuni contemporane ale dezvoltării. Fundalul românesc al sincronizării europene” a debutat anul acesta cu două evenimente inedite. În deschiderie, Prof.univ.dr. Iulian Chifu, , consilier prezidențial a susținut prelegerea inaugurală pe o temă actuală a geopoliticii europene: „Criza ucraineană și reconfigurarea valorilor internaționale”. A urmat lansarea cărții semnată de Prodecanul Facultății de Drept, Conf.univ.dr. Constantin Manolache, „Euroarmata și apărarea României”.

 

 

 MG 2536 resizeAm ajuns la a 22-ediție a sesiunii științifice a universității, ce s-a derulat începând din 1992, rămânând constantă, ceea ce înseamnă că instituția noastră își duce mai departe misiunea și menirea științifică. Deschidem această ediție cu o conferință pe o temă fierbinte cu implicații juridice și de drept internațional. Are și implicații economice, dar și o problematică care trebuie decupată în domeniul psihosocial”, a declarat Prof.univ.dr. Doru Tompea.

„Conflictul din Ucraina – un război informațional, de guerrilă urbană,cibernetic”

  MG 2540 resizeProf.univ.dr. Iulian Chifu și-a început prelegerea făcând precizarea că și-a intitulat prelegerea „Ucraina ca un caz-test pentru viitoarea ordine mondială”. Acesta a realizat o scurtă trecere în revistă a relațiilor internaționale cu impact asupra Ucrainei. „Geopolitica rusă își are originile în timpul Ecaterinei a II-a, când, Moscova a fost arsă de tătari. Rusia a avut întotdeauna un spațiu între partea centrală și dușmani, pentru a ține la distanță inamicii de capitală. În contextul Ucrainei, la scală globală, China e într-o creștere evidentă, Rusia se simte exclusă, astfel că a pornit acest conflict pentru a redeveni un punct de interes între SUA și China”.  Mai mult, din punct de vedere al corupției, consilierul prezidențial a precizat faptul că Ucraina „s-a dovedit a fi vulnerabilă în elementele sale fundamentale, în cadrul instituțiilor sale de apărare, iar grupul de oligarhi nu făcut decât să profite de aceste slabiciuni pentru a putea crea acest haos, și mă refer aici la Crimeea și Estul Ucrainei”.

 MG 2582 resize În ceea ce privește situația din Ucraina Prof.univ.dr. Iulian a mai precizat că avem de a face cu un ”război informațional, proxi prin intermediari, de guerillă urbană, cibernetic, un război care e perfect real și care califică agresiunea la adresa Ucrainei de Est. Mai mult, asistăm la luptători echipați, înarmați și special introduși pe teritoriul Ucrainei. Va trebuie să învățăm din acest război pentru că nu se mai utilizează armata regulată, soldați cu insigne oficiale. Un asemenea tip de război nu este la nivelul Alianței acoperit prin articolul 5 al NATO și cred că va fi un aspect care va fi trecut pe agenda următorului summit din septembrie”, a conchis Conf.univ.dr. Iulian Chifu.

„UE nu are euroarmată dar face politică pentru ea”

 MG 2596 resizeÎn a doua parte a deschiderii Sesiunii Anuale Naționale de Comunicări Științifice, Conf.univ.dr. Constantin Manolache și-a lansat cea mai recentă carte – „Euroarmata și apărarea României”, apărută la Editura Institutul European Iași.

Prefața cărții a scrisă de către Prof.univ.dr. Antonie-Cristian Bocancea, Decanul Facultății de Drept, care a precizat că „avem de a face cu un volum care marchează nu doar începutul abordării în aria problematică academică a conceptului de euroarmată, ci și un moment în care trebuie să reflectăm și să vedem cât ne putem baza pe propriile resurse și la ce ajutor să ne așteptăm din partea aliaților”.  Mai mult, decanul susține că această carte pleacă de la un concept controversat – euroarmata – , iar ”Constantin Manolache ne spune că trebuie să ne construim propriile noastre mecanisme de apărare și că nu poți avea o armată europeană până nu ai o politică europeană serioasă”.  MG 2592 resize

Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, a declarat că volumul este unul folositor mai ales pentru a înțelege nivelul militar la care se află Uniunea Europeană.

 MG 2611 resize„Privind coperta rememorez faptul că am asistat la crearea acestei cărți. Riscul pe care și-l asumă autorul este acela de a fi considerat de filosofi un militar și de către militari un filosof. Modul în care abordează cartea arată formația de epistemolog a autorului. Volumul este unul mare pentru că termatica este foarte vastă”, a concluzionat decanul.

 

 MG 2608 resizeAutorul cărții, Conf.univ.dr. Constantin Manolache, a mărturisit că are ceva timp de când tot încearcă să scrie această publicație, dar că niciodată nu a reușit să îi găsească titlul potrivit. „Această carte a fost scrisă înainte de criza geopolitică din Ucraina. Problematica fundamentală se referă la următoarea întrebare: cine îl apară pe cetățeanul european în contextul unor mutări geopolitice. Iar răspunsul meu este: nimeni. Uniunea Europeană nu are o euroarmată, dar dace politică despre ea”.

 MG 2572 resizeDupă deschiderea sesiunii de comunicări, au început lucrările pe secțiuni. Președintele Senatului UPA din Iași, Prof.univ.dr. Daniel Șandru a menționat că în acest an există și „o predare de ștafetă, de la Prof.univ.dr. Tudor Pitulac, care a coordonat evenimentul timp de 7 ani, către Conf.univ.dr. Teodora Prelipcean, Directorul Departament Științe Socio-Umane”.

Prof.univ.dr. Tudor Pitulac, președintele Consiliului de Administrație, a declarat, în final, că această „trebuie să se găsească o manieră pe viitor pentru a aduce această sesiune la nivelul așteptărilor publicului mai larg”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *