Prof. univ. dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație, a participat, ieri, la lansarea cărții „Personalitatea totalitară”, autor Dan Dascălu, (ediția a II-a, revăzută și adăugită, sub egida IICCMER, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2023.
Volumul a fost prezentat de Prof. univ. dr. Doru Tompea și Dr. Cosmin Popa, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, iar evenimentul a fost coordonat de Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele executiv al IICCMER.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul celei de a ediția a XV-a a Universității de Vară, de la Râmnicu Sărat, cu tema ,,Viața cotidiană în comunism”, care se adresează studenți, masteranzi și doctoranzi. Evenimentul este organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Consiliul Județean Buzău, Primăria Râmnicu Sărat, Cei de la ARTIS, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Vrancei și Noir Coffee Roasters.