Universitatea „Petre Andrei” din Iași și-a inagurat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, noul sediul didactic, aflat pe strada Dumitru Mangeron nr. 49, pe splai Bahlui, în campusul studențesc Tudor Vladimirescu.
Prezent la eveniment, Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, a felicitat întreaga conducere a Universității „Petre Andrei” din Iași pentru curajul de care a dat dovadă în tot acest timp. „A fost o plăcere și o datorie să mă apropii de UPA atunci când i-a fost mai greu. Și am apreciat curajul cu care conducerea universității, cu toate că i s-a luat palatul, nu a abandonat lupta. Ziua de astăzi, 4 septembrie 2015, poate fi pecerpută ca un nou început pentru UPA, o institutie care trebuie să facă diferența între învățământul universitar de stat și cel privat”, a declarat primarul Iașului.
Noul sediu are o suprafață desfășurată de 2.000 de metri pătraţi, dintre care aproximativ 1.500 destinaţi pentru activităţi didactice, existând cinci amfiteatre cu 100 de locuri, trei săli de curs şi de seminar şi patru săli de seminar în care se vor desfăşura şi cursurile de la master, bibliotecă, sală de lectură.
Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași, a mulțumit primarului Mihai Chirica pentru deschiderea și ajutorul acordat de către municipalitate. „Suntem într-un spațiu pe care l-am negociat în cadrul unui parteneriat mai amplu cu cei de la S.C. ICPE Trafil S.A. și care vizează îndeplinirea obiectivelor și scopurilor comune pe care le avem, respectiv activități de cercetare și proiectare, organizarea de dezbateri publice, accesarea de fonduri publice și private, studii sociologice și de marketing. Cu siguranță, dacă totul decurge așa cum am convenit, peste doi ani vom cumpăra această clădire și, cu sprijinul primăriei, o vom moderniza și vom face din ea „Micul Oxford” al României”, a completat rectorul.
Mai mult, Prof.univ.dr. Doru Tompea a precizat că se încearcă centrarea universității nu doar pe actul educațional și se dorește o deschidere și spre proiecte care să fie în folosul comunității ieșene.
Prezent la conferință, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, a prezentat proiectele universității pentru următoarea perioadă. „Anul trecut am lansat proiectul „După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”, care a reunit peste 30 de evenimente și care va continua și anul acesta, până în luna martie, cu o serie de apariții editoriale. Avem proiectul „25 de ani de UPA”, în cadrul căruia vom avea o serie de manifestări foarte importante. Mai fac un anunt, și anume faptul că UPA din Iași se va implica cu cel puțin două proiecte de anvergură pentru statutul de Iași Capitală Culturală Europeană”, a conchis decanul.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului UPA din Iași, a prezentat un alt proiect de amploare în care instituția este partenerul academic principal, respectiv „Campania Oamenii Timpului, Ediția a II-a. „Relansăm astăzi un pol civic și cultural, așa cum s-a consacrat UPA din Iași mai ales în ultimii cinci ani. În acest an, pentru a doua ediție a proiectului nostru, am găsit deschidere și la Primăria Municipiului Iași, alături de Consiliul Județean Iași, iar UPA rămâne principalul partener academic al proiectulului, așa cum principalul partener media este, la nivel național, Trustul Realitatea TV, care va transmite în direct Gala Finală de pe 12 decembrie”.
Prof.univ.dr. Tudor Pitulac, Președintele Consiliului de Administrație, a prezentat o altă latură a proiectelor pe care UPA va continua să le dezvolte și să le implementeze în perioada următoare, respectiv „proiectele de intervenție și cercetare, care pot fi finanțate și prin fonduri europene. Sunt parteneriate importante, internaționale, cu un impact larg, care vizează dezvoltarea comunitară, dar și pentru proprii noștri studenți”.
În noul spațiu de pe strada Dumitru Mangeron nr. 49, la nivelul parterului clădirii este amplasată Aula Magna, la primul şi al treilea etaj sunt spaţiile didactice, iar la etajul al doilea este instalat aparatul administrativ, respectiv secretariatele, decanatele şi rectoratul. De asemenea, va fi amenajată inclusiv o bibliotecă cu o sală de lectură în care vor putea încăpea o sută de studenţi.