Un nou an universitar a debutat la UPA din Iași
Bobocii de la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași (UPA din Iași) au simțit pentru prima oară emoțiile studenției. În prezența reprezentanților administrației locale, a parlamentarilor, cadrelor didactice și părinților, conducerea Universității ”Petre Andrei” din Iași au dat startul unui nou an universitar.
Cristian Adomniței, Președintele Consiliului Județean Iași, le-a transmis bobocilor de la UPA din Iași să învețe și să ”își provoace profesorii pentru a-i învăța cât mai multe”. ”Pentru mine e o onoare și o provocare să mă aflu astăzi aici, pentru că pe toți ne leagă o istorie care nu poate fi ștearsă. Vouă, bobocilor, și nu numai, vă doresc să păstrați o amintire cât mai frumoasă a acestei universități, care a crescut foarte frumos și aduce faimă comunității ieșene. Pentru mine extidenrea Aeroportului Internațional Iași este o miză pentru dezvoltarea economică, cultural-academică a Iașiului și a întregii regiuni.”, a mai declarat președintele CJ.
Prezentă în Aula Magna a universității, deputatul Camelia Bogdănici a declarat că ”sunt mândră și onorată de invitația adresată să mă aflu aici, la cea mai de prestigiu universitate privată din Moldova, mai ales că, peste tot pe unde merg, toată lumea mă întreabă despre instituția dumneavoastră”. La rândul său, deputatul Grigore Crăciunescu a ”felicitat actuala conducere pentru modul în care univeristatea a reușit să supraviețuiească în acest tumult economic”.
Rectorul UPA din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea, le-a prezentat bobocilor și celor prezenți în Aulă o situație concretă a sistemului de învățământ universitar din România. ”Am ajuns să inaugurăm acest an universitar în condiții aparte, cu o situație economică grea, nu doar la noi, ci în tot sistemul universitar românesc. Totuși, țin să îi felicit pe studenții prezenți astăzi în Aulă pentru că au avut inspirația de a alege programele noastre de studiu. UPA din Iași este universitatea cu toate programele de studiu acreditate, 10 la licență și 10 la master, plus că suntem singura instituție de învățământ privat cu grad de încredere din zona de N-E și S-E a țării”.
Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului UPA din Iași le-a transmis, atât cadrelor didactice, cât mai ales noilor studenți, un an universitar plin de reușite. ”Bobocilor le transmit, dacă nu au aflat deja, că noi suntem o universitate în comunitate și că aceasta înseamnă că, pe lângă counoștințele pe care le veți acumula, veți avea parte și de un permanent ecercițiu civic”.
La rândul său, Conf. univ.dr. Tudor Pitulac, Președintele Consiliului de Administrației, le-a transmis celor din Aulă că ”este o provocare pentru universitățile private să funcționeze în condițiile actuale. Avem aceste date demografice, din care rezultă că abia în 2015 vom atinge minimul demografic. Este o provocare pentru noi toți, pentru că va trebui să să schimbe ceva”, a conchis președintele Consiliului de Admininistrație.
Un ultim mesaj a fost transmis de către liderul Asociației Liga Studenților UPA din Iași, Damian Ștefan, ”care i-a rugat pe noii studenți să se împlice în toate proiectele ligii și ale universității”.
![]() |
![]() |
![]() |






Universitatea „Petre Andrei” din Iași vă invită luni, 30 septembrie, la ceremonia de deschidere a noului an universitar 2013-2014. 
La începutul acestei săptămâni, la sediul Institutului Diplomatic Român din București (IDR) a avut loc o nouă întâlnire de lucru între conducerea acestei instituții și aceea a Universității „Petre Andrei” din Iași. Subiectul acesteia a fost inițierea înscrierilor pentru programul de cursuri organizate de IDR la sediul UPA din Iași în prima parte a anului universitar 2013-2014, conform Protocolului de Parteneriat semnat între Institutul Diplomatic Român și Fundația Academică „Petre Andrei” Iași pe 26 iulie a.c.
„Ne bucurăm să constatăm că acest Parteneriat deosebit de onorant pentru Universitatea noastră va deveni funcțional odată cu debutul noului an universitar și că tinerii din întreaga regiune a Moldovei vor avea acces, prin selecție academică, la cursurile pe care Institutul Diplomatic Român le va organiza la UPA din Iași. În ceea ce ne privește, vom asigura tot sprijinul și logistica necesare pentru ca aceste cursuri de înaltă ținută să se desfășoare în cele mai bune condițiuni”, a declarat Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea.
Cu privire la participarea UPA din Iași la acest eveniment (alături de reprezentanți ai Universității București, ai Universității Transilvania din Brașov și ai Universității „Titu Maiorescu”), Conf.univ.dr.
În cursul zilei de ieri, Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași, și Prof.univ.dr. Petre Mâlcomete, Rectorul Universității Gheorghe Zane și Președintele fundației cu același nume au semnat convenția de fuziune prin absorție a Universității Gh. Zane, în calitate de universitate absorbită de către UPA din Iași.
Universitatea Gh. Zane
La data fuziunii
”UPA din Iași era singura instituție de învățământ privat care putea prelua si continua dezvoltarea specializărilor noastre. Era nevoie și de un suflu nou la nivelul universității noastre. Am fost printre inițiatorii programului de marketing din România înainte de 1989. Am dorit ca acest program pe care îl avem la Universitatea Gheorghe Zane să nu moară. Sunt sigur că l-am dat pe mâini bune”, a completat Prof.univ.dr. Petre Mâlcomete, Rectorul Universității Gheorghe Zane.