UPA din Iași, în Funda umana de solidaritate cu persoanelor infectate HIV/SIDA
Universitatea ”Petre Andrei” din Iași a fost partener la acțiunile organizate de Fundația Alături de Voi, cu ocazia Zilei Mondiale de luptă anti SIDA. Studenții de la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie, Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Drept, dar și reprezentanți ai Ligii Studenților de la UPA, ALSUPA, au luat parte astăzi la Funda Umană, simbol al solidarității cu persoanele infectate/afectate cu HIV/SIDA.
”Pentru noi, ca universitate, dar mai ales pentru studenții noștri de la asistență social este foarte importantă conștientizarea importanței unei astfel de zile, pentru că este esențial să contribuim cu toții la reintegrarea socială a acestor persoane defavorizate și să nu le marginalizăm”, a declarat Conf.univ.dr. Anca Tompea.
Angela Achiței, președintele Fundației Alături de Voi a precizat că ”ziua mondială a luptă anti SIDA este un moment în care suntem solidari și în care încercăm să prevenim acest fenomen”.
La eveniment au participat licee din județul Iași, ONG-uri, dar și instituțiile administrative locale. 



Marți, 3 decembrie, Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași va lansa cartea „Povești din Lumea Dealului, istorisite lui Șerban de către tatăl său” la Palatul Parlamentului din București. Evenimentul, care se va derula începând cu ora 9.00 la nivelul P1 al sediului Parlamentului României, este parte componentă a unei manifestări organizate de deputatul Cristina Nichita cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, manifestare ce include vernisarea expoziției lui David Alexandru, intitulată „Copilăria în culori magice”, precum și lansarea unei alte cărți de povești, cu titlul „5 Povești din Tărâmul de Acasă”, a cărei autoare este Anca Todirică.
Volumul „Povești din Lumea Dealului. Istorisite lui Șerban de către tatăl” său a fost publicat în acest an de Editura Institutul European din Iași și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, fiind constituit dintr-o succesiune de „scene” plasate într-o lume a real-fantasticului, „scene” ce pun în lumină teme ale copilăriei. Întâmplările redate în carte se petrec în Lumea Dealului, un spațiu-timp în care realitatea copilăriei se întâlnește cu proiecția de natură fantastică a unui univers în care personajele-copii și personajele-animale împărtășesc experiența creșterii împreună. Firul narativ reunește, practic, zece povești care includ, dincolo de plasarea unor întâmplări reale într-un cadru al imaginarului, și o importantă dimensiune paideutică. Lumea despre care se istorisește în carte nu e una „pierdută” ci, dimpotrivă, una ce poate fi regăsită în permanență de îndată ce înțelegem că vârsta copilăriei și irezistibilul său farmec înseamnă pentru fiecare dintre noi o reflectare a „nostalgiei originilor”. Fără a promova un discurs melancolic, volumul încearcă spună povestea copilăriei într-un sens „clasic”, acela al bucuriei armonioase pe care o trăiesc cei mici și cei mari deopotrivă.
La evenimentul care a avut loc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni au fost prezenți, din partea UPA din Iași, Rectorul instituției, Prof.univ.dr. Doru Tompea, Președintele Senatului Universitar, Conf.univ.dr. Daniel Șandru și Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea. După susținerea discursurilor oficiale de către Președintele României și Președintele Republicii Moldova, șeful statului român și Doamna Maria Băsescu au ciocnit o cupă de șampanie cu invitații, context în care Rectorul Doru Tompea a transmis un scurt mesaj din partea comunității academice a UPA din Iași.
Pe parcursul Recepției, reprezentanții UPA din Iași au discutat cu personalități ale vieții publice și politice, precum consilierii prezidențiali Cristian Diaconescu, Iulian Chifu și Daniel Petru Funeriu, senatorul de Iași Dumitru Oprea și Toader Paleologu, fost ministru al Culturii.



Uni