UPA din Iasi prezentă cu evenimente de marcă la a doua ediție a FILIT

 MG 2866 resizeUniversitatea „Petre Andrei” din Iași organizează, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, mai multe evenimente de marcă.

 

În concordanță cu tematica generală a FILIT, marți, 30 septembrie 2014, ora 1300, în Sala Senat a UPA din Iași va fi lansată cea mai recentă ediție  a Revistei „Ethos”, publicație coordonată de Prof.univ.dr. Horia Holban și apărută sub egida Fundației Academice „Petre Andrei” și a Universității „Petre Andrei” din Iași.

AFIS 1 octombrie 2014 Ion Caramitru var 2 resizePe 1 octombrie, de la ora 1200, vă invităm, în Aula Magna,  la dezbaterea „Teatrul în România comunistă”, susținută de Ion Caramitru și moderată de Doru Tompea.

AFIS 3 OCTOMBRIE resizePe 3 octombrie va avea loc Seminarul „Presa Românească, de la comunism la postcomunism”, moderat de jurnalistul Mihai Tatulici și care îi are ca invitați pe Liviu Antonesei, Sorin Antohi, Alexandru Călinescu, Daniel condurache, Liviu Mihaiu, Ștefan Mitroi, Dorin Popa, Zoltán Rostás, Ion Stoica și Lorin Vasilovici. Evenimentul se va desfășura în Aula Magna, de la ora 1200 și va fi coordonat de Doru Tompea și Sorin Bocancea. În cadrul seminarului va avea loc și lansarea volumului „De la presa studențească în comunism la presa postcomunistă”, coordonat de Sorin Bocancea și tipărit la Editura Institutului European Iași.

AFIS 4 octombrie 2014 V Ernu resizeSâmbătă, de la ora 1300,  scriitorul Vasile Ernu va susține Conferința Națională „Underground-ul sovietic: muzica alternativă în perioada 1945-1991”.

AFIS 4 octombrie 2014 dezbatere resizeDe la ora 1500, tot în Aula Magna, va avea loc dezbaterea „Cuvintele puterii. Literatură și ideologie în România comunistă”. Invitați la această manifestare sunt Prof.univ.dr. Zoltán Rostás, Cerct.st.pr. Cristian Vasile, Prof.univ.dr. Antonio Patraș, Conf.univ.dr. Radu Vancu și scriitorul Vasile Ernu. Evenimentul va fi coordonat de Mioara Anton, Bogdan Crețu și Daniel Șandru.

În cadrul dezbaterii vor fi lansate și cărțile Martin Ladislau Salamon, UN ALIAT UITAT. Relaţiile româno-maghiare în sociologia interbelică, Editura TracusArte, 2014, Anton Golopenţia, RAPSODIA EPISTOLARA Vol. IV Scrisori  primite şi trimise de Anton Golopenţia(1923-1950),  Introducere şi note de Sanda Golopenţia, Editura Enciclopedică, 2014 și UNIVERSITATEA INTERBELICĂ A SOCIOLOGILOR GUSTIENI,  Zoltán Rostás (coord.) Ionuţ Butoi, Dragoş Sdrobiş, Theodora-Eliza Văcărescu, Editura< span style="mso-spacerun: yes;">  Universităţii din Bucureşti, 2014.AFIS lansari carti resize

 

Un nou an universitar incepe la UPA

A4-Afis deschidere resizeComunitatea academică a Universitătii „Petre Andrei” din Iasi are deosebita onoare de vă invita miercuri, de la ora 10.00, în Aula Magna, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2014-2015.

Colegiile Universității ”Petre Andrei” din Iași – o nouă șansă la educație

SIGLA UPA DIN IASI resizeÎn baza Ordinului nr. 4542/08.09.2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea și funcționarea învățământului terțiar nonuniversitar, la nivelul colegiilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, precum și în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3973 din 28 iulie 2014 privind echivalarea nivelurilor de calificare obţinute prin sistemul naţional de invăţămant şi formarea profesională a adulţilor, Universitatea ”Petre Andrei” din Iași a înființat patru colegii, în domenii și calificări pentru care instituția are programe de studii universitare de licență acreditate. 

Colegiile vor asigura profesionalizarea corespunzătoare nivelului 5 de calificare, conform Cadrului Național al Calificărilor (CNC), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013. Durata studiilor este de doi ani (120 de credite), la învățământul de zi. Se pot înscrie la colegiile Universității absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat.

Lista colegiilor și a profesiilor pentru care se organizează învățământ terțiar nonuniversitar este următoarea:

1. Colegiul Juridic (150 de locuri), care pregătește secretari în domeniul serviciilor juridice, secretari executivi în domeniul administrativ, specialiști în domeniul juridic și asimilați (agent procedural, arhivar notariat, secretar dactilograf laborator expertize criminalistice, asistent registrator), inspector documente secrete, referent de stare civilă, referent evidența persoanelor.

2. Colegiul Psiho-Asistențial (150 de locuri), organizat pentru profesiile: pedagog de recuperare și asistent pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.

3. Colegiul Economic (150 de locuri), organizat pentru profesiile: funcționar economic, agent fiscal, agent bursă, operator ghișeu bancă, operator comercial și lucrător gestionar.

4. Colegiul de Funcționari administrativi (150 de locuri), care pregătește: funcționari administrativi, funcționari ghișeu servicii publice.

Înscrierea la Colegii se face în perioada 29 septembrie-31 octombrie, admiterea având la bază media generală de absolvire a studiilor liceale. Cursurile încep pe data de 3 noiembrie, structura anului de învățământ fiind similară celei aprobate pentru studiile universitare de licență.

Taxa anuală de școlarizare este de 2500 lei la Colegiul Juridic-Administrativ și de 1800 lei la Colegiile Psiho-Asistențial, Economic, respectiv la Colegiul de Funcționari administrativi.

Universitatea „Petre Andrei”din Iași este singura universitate privată din Moldova care a înființat colegii legale. 

 

 

Politologul Daniel Șandru, premiat de Revista „Transilvania” pentru volumul „Ipostaze ale ideologiei în teoria politică” (Editura Polirom, 2014)

Coperta 1 IPOSTAZEÎn cadrul celei de-a XI-a ediții a Colocviilor Revistei „Transilvania”, ce s-au desfășurat în perioada 10-12 septembrie la Sibiu, în organizarea Consiliului Județean Sibiu și a Bibliotecii Județene „Astra”, au fost conferite și premiile pe care redacția prestigioasei publicații culturale, înființată în 1868, le acordă anual. Pentru ediția din 2014 a Colocviilor Transilvania au fost acordate două premii.

Astfel, Premiul pentru literatură a fost decernat volumului „Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese” (Editura Cartea Românească, 2014), semnat de scriitorul și criticul literar Angelo Mitchievici, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța, iar Premiul pentru teorie politică a fost oferit politologului Daniel Șandru, profesor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași, pentru volumul „Ipostaze ale ideologiei în teoria politică”, publicat în 2014 la Editura Polirom. „Daniel Șandru primește acest premiu pentru a doua oară, iar acest lucru reprezintă o apreciere a demersului său sistematic de a repune în discuție, dintr-o perspectivă originală, semnificațiile conceptului de ideologie, ceea ce se pretează, în mod evident, unui demers prin care teoria politică se deschide și către celelalte domenii din zona umanioarelor”, a explicat publicului criticul literar Dragoș Varga, redactor-șef al Revistei „Transilvania”. La rândul său, Daniel Șandru s-a declarat „deosebit de onorat de faptul că încă o lucrare de teorie politică pe care o semnez este premiată de o revistă ale cărei tradiție și prestigiu reprezintă repere ale unui veritabil model cultural. Este cu atât mai îmbucurător pentru mine – a adăugat politologul – faptul că redacția revistei „Transilvania”, cu care am avut oportunitatea de a colabora în ultimii ani, și-a îndreptat atenția și spre domeniul teoriei politice și spre cel al istoriei ideilor, într-un efort necesar de configurare a dialogului interdisciplinar”.

 

 20140914 111217Continuând demersul inițiat în „Reinventarea ideologiei”, carte apărută în 2009 la Editura Institutul European și laureată a Premiului „Ion Petrovici” al Academiei Române, a Premiului Revistei „Sfera Politicii” și a Premiului Revistei „Transilvania”, Daniel Șandru lansează, prin volumul „Ipostaze ale ideologiei în teoria politică”, o provocare în spațiul teoriei și științei politice din România contemporană. Astfel, autorul își propune extragerea conceptului de ideologie dintr-o zonă de marginalitate în care a fost plasat atât din cauza îndelungii sale utilizări într-un sens negativ, cât și din cauza asocierii sale cu regimurile de factură totalitară.  

Iașul, capitala Psihologiei Transpersonale

afis resizeTimp de două zile Iașul este amfitrionul Conferinței Anuale de Psihologie Transpersonală. Organizată de Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, în colaborare cu Asociaţia Europeană  de Psihologie Transpersonală (ETPA) se desfășoara în perioada 13-14 septembrie și beneficiază de prezenţa unor eminenţe ale domeniului, atât din ţară, cât şi din străinătate.

 

 MG 1411 resizeConcepută din perspectiva unei viziuni holistice, această manifestare ştiinţifică îşi propune să identifice aspecte şi valori definitorii pentru orientarea transpersonală, din dorinţa de a sluji procesul aclimatizării noii paradigme în cunoaşterea umană.

 MG 1469 resize„Nu am ales întâmplător Iașul. Am avut de ales între Iași și Lisabona, dar pentru că e acest oraș este orașul inimii mele am hotărât să organizăm aici Conferinta Anuală de Psihologie Transpersonală. De ce la Universitatea „Petre Andrei” din Iași? Pentru că UPA a fost, este și va fi. Tema scrisă pe genericul conferinței ”Pledoarie pentru marea alianță dintre știință și spiritualitate” este un deziderat în acest secol tumultos. Vă doresc ca în cele două zile petrecute aici să descoperiți acel spațiu înalt unde încep toate poveștile perene ale lumii și să plecați cu amintiri frumoase”, a declarat în deschiderea conferinței Prof.univ.dr. Anca Munteanu, Președintele Asociației Europene de Psihologie Transpersonală.

 MG 1418 resizeProf.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași a catalogat conferința ca „fiind una dintre cele mai importante și mai mari manifestări pe care universitatea le-a organizat în cei 25 de existență. Noi întrăm, din anul universitar 2014-2015, în cel de-al 25 an de ființare. Distinși oaspeți ați intrat în una dintre clădirile universității, sunteți în cea mai mare universitate privată din zona de N-E a țării, singura cu grad de încredere conform standardelor europene. Programul de psihologie de la universitatea noastră în consider a fi unul dintre cele mai bune din țară, cel puțin la nivelul universităților private. Mă bucur să îi văd în sală pe Prof. Ioan Mânzat, pe distinsa doamna Anca Munteanu, am vorbit aseară și cu profesorii Mitrofan, personae care ne-au fost alături și pe care îi consider co-fondatori ai Facultății de Psihologie de la UPA”.

 MG 1438 resizeÎn cadrul primei părți, Prof.univ.dr. Mariana Caluschi a acordat două Medalii de Excelență Goldability pentru Prof.univ.dr. Anca Munteanu în semn de recunoștință pentru contribuții deosebite, Prof. Dumitru Constantin Dulcan și unui profesor francez Luciene Alfille.

 MG 1485 resizeÎn a doua parte a conferinței au început lucrările celor înscriși. Timp de două zile vor fi prezentări, lansari de carti și workshop-uri tematice.

 

Mai multe informatii cu privire la program puteți consulta aici. 

Forumul European pentru Diplomație Publică, la a doua ediție

 MG 1246 resizeUniversitatea „Petre Andrei” din Iași a găzduit cea de-a doua ediție a Forumului European pentru Diplomație Publică, organizat de Centrul pentru Diplomație Publică în colaborarea cu universitatea ieșeană și cu Consiliul Județean Iași.

 

 MG 1147 resize”Vă doresc bun venit din partea comunității academice a Universității „Petre Andrei” din Iași. Noi am participat și la prima ediție, care a avut loc anul trecut la București, și unde am propus ca a doua ediție să aibă loc la noi. Mă bucur că astăzi îi avem prezenți pe fondatorii acestui centru, Excelențele lor Teodor Meleșcanu și Cristian Diaconescu. De asemenea, salut prezența în sala și oapetelui nostru constant, domnul consilier prezidențial Iulian Chifu, a declarat în deschiderea evenimentului, Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași.

 

Dan Dima, directorul Centrului pentru Diplomație Publică a mărturisit că, fără sprijinul acordat de domnii Teodor Meleșcanu și Cristian Diaconescu, astăzi nu am fi vorbit despre diplomație publică în România. „Sunt foarte bucuros că am ajuns la cea de-a doua ediție a acestui form de diplomație publica, concept care încearcă să cucerească și România. Colegii noștri din străinătate ne vor arăta modul în care diplomația publică ajută la bunăstarea țării. Diplomația publică este o știință la fel ca matematica. Sper ca domnul Cristian Diaconescu să accepte propunerea mea de a fi președinte de onoare a Centrului pentru Diplomație Publică”, a conchis acesta.

 MG 1142 resizeForumul European pentru Diplomație publică a fost împărțit în două părți. În prima parte au vorbit principalii invitați, printre care Consilierul Prezidențial Iulian Chifu, care a mulțumit centrului și universității pentru invitație și a vorbit despre ”mai multe fețe ale diplomației publice și mai multe unghiuri din care aceasta poate fi privită, mai ales și în contextul conflictului din Ucraina”. 

 MG 1170 resizeCristian Adomniței, Președintele Consiliului Județean Iași, a declarat că un astfel de forum este foarte important și speră ca și cea de-a treia ediție să aibă loc tot în Iași. „Sunt președintele EuroRegiunii Siret-Prut-Nistru, care cuprinde trei orașe din România și 25 de raioane din Republica Moldova. Avem parteneriate foarte bune cu orașe din Ucraina, astfel încât am dezvoltat o euroregiune mixta cu partea europeană, cu țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. Este în interesul nostru ca Ucraina și Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană”, a completat Cristian Adomniței. Teodor Meleșcanu, directorul Serviciului Român de Informații, a mărturisit că ”pentru mine ca profesor fenomenul de diplomație publică este o sintagmă contradictorie pentru că diplomația în sine este un act secret. Diplomația publică nu este o invenție a lumii globalizate, cred ca este la fel de veche ca diplomația oficială. Diferența dintre cele două este că în ceea ce privește diplomația publică omul de rând a început să fie interesat de ceea ce se întâmplă în jurul lui”. MG 1181 resize

 MG 1195 resizeLa rândul său, Cristian Diaconescu a ținut să precizeze faptul că „avem această dezbatere într-o instituție de învățământ superior și nu într-o instituție a statului, iar acest fapt se întâmplă tocmai pentru că suntem încă la un nivel basic în ceea ce privește dezvoltarea diplomației publice în țara noastră”. Mai mult, acesta a anunțat înființarea în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative a UPA din Iași a unui program de studii postuniversitare în Diplomație Publică, la care vor preda specialiștii români și străini, cu expertiză  în acest domeniu. Dan Dima a completat că, în parteneriat cu UPA din Iași, se va înființa Institutul pentru Diplomație Publică menit să fundamenteze standardele acestui concept nou pentru România și care să asigure formarea de specialiști în dezvoltarea acesteia.

 MG 1243 resizeÎn partea de a doua a forumului au urmat conferințele reputaților specialiști în domeniu. La ediția din acest an au fost invitați – Sean Aday – Directorul Institutului pentru Diplomație Publică și Comunicare din cadrul George Washington University – Statele Unite ale Americii/ Washington DC, PJ Crowley – Fost Purtător de Cuvânt al Departamentului de Stat al SUA și profesor al GW University, Eytan Gilboa – Prof Dr. și Director al Școlii de Comunicare din cadrul Universității de la Tel Aviv (Întemeietorul Annenberg Communication School), Alistair Burnet – Realizator BBC World Service, Indra Adnan – Președinte Soft Power LTD, Patricia Yates – Director al VisitBritain, Alejandro Estivil Castro – Diplomat în cadrul Ambasadei MEXIC în Londra, Sven Irmer – Fundația Konrad Adenauer – Germania, și specialiști din țară. De asemenea, la eveniment au participat Radu Magdin, Dan Cărbunaru, Sabina Fati.

 

Forumul European pentru Diplomație Publică reprezintă un eveniment la care participă decizionali români și străini, mediul academic și cercetători din țară și din străinătate, diplomați, oameni de afaceri, reprezentanți ai societății civile. 

 MG 1245 resize  MG 1269 resize  MG 1206 resize
 MG 1215 resize  MG 1223 resize  MG 1232 resize

Consulul General al Republicii Moldova la Iași: UPA a contribuit mult la relansarea relațiilor bilaterale moldovo-române

Adresa ConsulatÎn cadrul unei scrisori transmise conducerii Universității „Petre Andrei” din Iași, Consulul General al Republicii Moldova la Iași, Ion Coșer, a mulțumit instituției ieșene pentru sprijinul imens pe care l-a acordat prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, spațiul din Gavriil Musicescu, pentru relansarea relațiilor bilaterale moldovo-române.

 

Puteti citi aici intreaga scrisoare de multumire.  

 

UPA salută reușita Consiliului Județean Iași

 MG 2411 resizeConducerea Universității „Petre Andrei” din Iași a fost prezentă ieri la inagurarea noii piste de la Aeroportul Internațional Iași. Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași,  Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului si Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, au participat ieri la inaugurarea care a marcat finalizarea lucrărilor a 2.150 de metri din cei 2.400 pe care îi va avea în final pista. În folosinţă efectivă a fost dat doar un tronson de 1.800 metri, procedurile de publicitate şi avizare a întregii piste urmând să se finalizeze în prima decadă a lunii decembrie.

 MG 2365 resize”Pentru oraș și pentru cetățenii Iașiului este o reușită și un mare pas înainte. De prea mulți ani se încearcă modernizarea Aeroportului Internațional Iași și iată că s-a întâmplat acest lucru. Îi felicit pe domnii Cristian Adomniței, Președintele Consiliului Județean Iași si Marius Bodea, directorul aeroportului, pentru munca depusa, dar mai ales pentru ca au luptat pana la capat pentru a oferi acestei urbe, atât de importantă în regiunea de Nord-Est, și ieșenilor un aeroport la nivel European” a declarat Prof.univ.dr. Doru Tompea.

La eveniment a participat și Conf.univ.dr. Anca Tompea, Președintele Comisiei de Relații Internaționale din cadrul Senatului UPA, dar și reprezentat al Centrul de Dezvoltare Socială. 

Invitatia adresata de Cristian Adomnitei, Presedintele Consiliului Judetean catre Rectorul  UPA, Prof.univ.dr. Doru Tompea 

UPA merge mai departe

SIGLA UPA DIN IASI resizeFiind în prezent singura universitate privată din zona Moldovei rămasă în picioare, cu toate programele acreditate, grație efortului și sacrificiilor întregii comunități academice, Universitatea „Petre Andrei” din Iași a devenit ținta unor atacuri de o factură pe care fi dorit-o străină de mediul academic. Este vorba de combinația imobiliară pusă la cale de către Direcția Finanțelor Publice Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, în urma căreia s-a produs cel mai mare rapt imobiliar din Iașul postcoumunist.

Nu dorim să reluăm amănuntele acestei acțiuni ce a adus Universității grave prejudicii materiale, pentru că ele au fost relatate și vor mai fi prezentate în presă. Vremea reproșurilor de natură morală a trecut și a venit cea a acțiunilor care vor dovedi ilegalitatea acestei spolieri căreia Universitatea noastră i-a căzut victimă. După cum ne cunoaște întreaga comunitate, nu ne caracterizează pasivitatea în fața oricărui tip de atac îndreptat asupra instituției noastre. Nici în acest caz nu vom rămâne pasivi, ci ne vom apăra drepturile și interesele până la recuperarea prejudiciului suferit și până la pedepsirea celor vinovați.

Universitatea „Petre Andrei” din Iași dispune de toate condițiile necesare desfășurării normale a activităților specifice misiunii sale. Universitatea nu se confundă cu o clădire, fie ea și fostul sediu central. Centrul Universității îl reprezintă comunitatea academică, indiferent de adresele la care își desfășoară activitățile.  Până în anul 2016, UPA  din Iași are din partea ARACIS, garantate și acreditate toate programel, de licență și master, cu grad de încredere. Avem forța, energia și creativitatea de a ne restaura și de a funcționa legal.

 

Universitatea „Petre Andrei” din Iași rămâne în seviciul comunității chiar și atunci când unii funcționari publici și șefii lor politici o atacă în mod brutal. Universitatea va supraviețui și mandatelor politice și carierelor funcționarilor publici, pentru că ea este un loc unde se forjează caractere. Vom depăși împreună acest moment așa cum am mai depășit și altele mai dificile, continuând să fim o universitate în comunitate.   

Jurnalista Andreea Esca în vizită la UPA din Iași

 MG 7419 resizePrezentă la Iași pentru a-și lansa cea mai recentă carte, „Ce am făcut când am tăcut”, jurnalista Andreea Esca, însotiță de soțul și omul de afaceri Alexandre Eram,  a avut o întâlnire cu conducerea Universității „Petre Andrei” din Iași, respectiv Rectorul Prof.univ.dr. Doru Tompea, Președintele Senatului Universitar, Prof.univ.dr. Daniel Șandru și Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea.

 

 

 MG 7387 resizeAndreea Esca a mers și in redacția de la Radio HIT, unde timp de jumătate de oră a povestit cu Iulia Nănescu și Bianca Ion din culisele cărții.

 MG 7359 resizeDe la ora 13.00, Prof.univ.dr. Daniel Condurache a prezentat cartea jurnalistei în cadrul lansării de la Librăria Humanitas, din Piața Unirii și a remarcat „profilul inconfundabil și profesionalismul desăvărșit al Andreei Esca, model de urmat pentru cei care vor să devină oameni de televiziune”.

Prezent la eveniment, Rectorul UPA din Iasi, Prof.univ.dr. Doru Tompea, a recunoscut că este un fan declarat al Andreei Esca, care „este știrea României, care a crescut timp de 20 de ani cu profilul specific al Andreei Esca ca prezentator de știri și care, prin aceasta a doua carte lansată la Iași, trece dincolo de sticla ecranului înspre telespectatori într-o manieră sinceră, sensibilă, frumoasă, naturală și fără povara propriului brand înspre cei care o urmăresc în fiecare seară. E mai naturală în viață decât pe sticlă”, a încheiat acesta.  

 MG 7398 resize  MG 7460 resize  MG 7364 resize