27 de ani de la revolta studențească de la Iași, rememorați la UPA din Iași
27 de ani. Atât se împlinesc astăzi (nr. 17 februarie) de la revolta studențească ieșeană, cu doi ani și jumătate înaintea revoluției din decembrie 1989. Cauzele mișcării studențești de la Iași: în toiul unei ierni geroase, după ce tinerii s-au întors din vacanță, în baza unui decret, dat de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, care prevedea o economie și mai strictă in privința energiei și a consumului de apă, responsabilii locali au oprit apa caldă și căldura din căminele universității. Mărturii, încă fierbinți, ale protagoniștilor acelei mișcări, cum au gestionat situația autoritățile de la acea vreme și ce a însemnat pentru Iașul lui 1986 o revoltă studențească, despre toate acestea au putut afla tinerii prezenți la dezbaterea ”Revolta studenților de la Iași, din 1987”, organizată la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, în cadrul proiectului anual – ”După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”.
Video (Reportaj TELE M Iasi) Video 2 (Antena 3 – Emisiunea Secvential)

Ministerul Fondurilor Europene a trimis spre consultare publică
Studenții de la Facultatea de Drept a Universității ”Petre Andrei” din Iași au avut parte de un curs special susținut de Cristi Danileț, judecător și membru în Consiliul Superior al Magistraturii și formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii, pe tema ”Statul de drept și noile Coduri Penale”.
Colecția COLLOQUIUM
Vineri
Duminică, 26 ianuarie 2014, Facultatea de Științe Politice a Universității „Petre Andrei” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI) și Revista Polis au lansat proiectul anual – După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est. În deschiderea evenimentului au avut loc lansarea cărții
Predare de ștafetă la conducerea revistei culturale „Timpul”: Liviu Antonesei a anunțat că predă conducerea publicației culturale „unui tânăr pe care îl știu de când era student, unul dintre cei mai buni pe care i-am avut”, lui Daniel Șandru, conferențiar universitar și Președinte al Senatului la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași.
Duminică, 26 ianuarie 2014, Facultatea de Științe Politice a Universității „Petre Andrei” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI) și Revista Polis vor lansa proiectul anual