Facultatea de Științe Politice și Administrative a UPA din Iași a inițiat proiectul de editare a primului Dicționar de științe politice, relații internaționale și studii europene din România
Joi, 18 iulie, la sediul Facultății de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc prima întâlnire de lucru a coordonatorilor proiectului de editare a primului Dicţionar de ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene din România.
Iniţiatoarea acestui proiect este Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iași, ideea aparținându-i Conf.univ.dr. Daniel Șandru, cadru didactic la această facultate și Președinte al Senatului Universitar. Proiectul este desfășurat în cadrul unui parteneriat între Facultatea de Științe Politice și Administrative a UPA din Iași,Facultatea de Științe Politice a Universității București și Departamentul de Relații Internaționale și Studii Americane al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cu ocazia întâlnirii de la Cluj a fost semnat și protocolul de partaneriat dintre cele trei instituții care au desemnat câte un coordonator pentru realizarea acestui proiect. Este vorba, pentru Facultatea de Științe Politice a Universității București, despre Conf.univ.dr. Ruxandra Ivan, despre Conf.univ.dr.habil. Sergiu Mișcoiu (pentru Departamentul de Relații Internaționale și Studii Americane a Universității „Babeș-Bolyai”) și despre Conf.univ.dr. Daniel Șandru, pentru Facultatea de Științe Politice și Administrative a UPA din Iași.
„Am primit cu mult entuziasm propunerea colegului meu, dl. Daniel Șandru, de a participa la editarea primului Dicționar de științe politice, relații internaționale și studii europene din spațiul academic românesc, și asta din mai multe motive. În primul rând, cred că demersul de proiectare și concepere a unui Dicționar este un test de maturitate pentru un cercetător, demonstrând gradul de stăpânire a disciplinei. Apoi, mi se pare că reflecția în domeniul științelor politice, relațiilor internaționale și studiilor europene a trecut în sfârșit, și în țara noastră, în cea de-a doua generație, pe care este, pentru noi, o datorie de onoare să o reprezentăm. Nu în ultimul rând, proiectul este rezultatul colaborării între trei centre universitare cu tradiție, care și-au confirmat capacitatea în cercetare și educație în domeniu. Ne-am propus să cooptăm, pentru redactarea conținutului Dicționarului, atât colegi din generația noastră, cât și colegi mai tineri, cărora sperăm să le oferim astfel șansa de a participa la coagularea unui demers coerent de reflecție asupra domeniului – reflecție pe care o considerăm necesară și oportună în acest moment”, a declarat Conf.univ.dr. Ruxandra Ivan.
La rândul său, Conf.univ.dr.habil Sergiu Mișcoiu a susținut că „acest proiect editorial este unic prin aceea că grupează definiţii şi explicitări sintetice şi intuitive ale celor mai importanţi termeni din domeniile ştiinţe politice şi relaţii internaţionale-studii europene. Absenţa unui dicţionar în domeniile de referinţă menţionate s-a făcut simţită în spaţiul românesc de cel puţin câţiva ani. Sperăm ca prin acest proiect ambiţios să suplinim această carenţă”.
Din punctul de vedere al inițiatorului proiectului, Conf.univ.dr. Daniel Șandru, „necesitatea realizării unui Dicționar de științe politice, relații internaționale și studii europene decurge, înainte de toate, dintr-o simplă constatare: în cei 23 de ani de evoluție postcomunistă, încă fragila comunitate a specialiștilor în domeniul științelor politice nu a produs un instrument indispensabil nu doar mediului educațional universitar, ci și celui social, în care activează toți cei interesați de înțelegerea substanțială ori fenomenală a politicului/politicii, fie că îi avem în vedere pe jurnaliști, comentatori și analiști politici, pe consultanții politici, pe cei care asigură interfața organizațiilor politice ori a instituțiilor publice, pe reprezentanții diverselor organizații non-guvernamentale cu vocație civică sau pe decidenții politici. Sunt bucuros să constat că acest proiect va fi realizat în cadrul unui parteneriat deosebit de onorant și că voi lucra, pentru coordonarea volumului, cu doi specialiști recunoscuți în domeniu, precum doamna profesor Ruxandra Ivan și domnul profesor Sergiu Mișcoiu”.
În cadrul întâlnirii de la Cluj, cei trei coordonatori au stabilit ca Dicționarul de științe politice, relații internaționale și studii europene să fie definitivat până la finalul următorului an universitar.



Senatul Universității ”Petre Andrei” din Iași
Rectorul UPA din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea a declarat că este o premieră în cadrul senatului universității pentru că se acordă distincția de Doctor Honoris Causa unei personalități din mediul de afaceri. ”Până acum universitatea noastră a acordat acest titlul unor personalități de renume din mediul academic, cultural. Cu atât mai mult ne onorează conferirea acestui titlu domnului Albin Budinsky, întrucât ne apropie de domnia sa angajamentul față de proiectele în care au fost implicate tineri, așa cum și universitatea noastră a primit în anul 2010 premiul ”10 pentru România”, pentru voluntariat și implicare socială”, a declarat Prof.univ.dr. Doru Tompea.
”
Decanul Facultății de Economie
Albin Budinsky
Vom avea o Constituție revizuită abia anul viitor. Aceasta a fost concluzia dezbaterii ”Constituția României. Revizuire sau amânare?”, organizată de Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității ”Petre Andrei” din Iași și a Institutului de Studiere a Ideologiilor. La evenimentul desfășurat la universitatea ieșeană au participat parlamentari din regiunea Moldovei, consilieri județeni și șefii autorităților publice locale.
Printre aceștia și senatorul de Piatra Neamț, Ioan Chelaru, care este și vicepreședintele Comisiei de Revizuire a Constituției din Parlamentul României.
”Vin cu plăcere întotdeauna la Iași pentru că sunt un produs al școlii ieșene. Cât privește tema dezbaterii, vă pot spune că eu cred că de aprobare a noii Constituții discutăm cel mai devreme în toamna anului viitor. Nu vorbim de o amânare, ci doar de revizuire, proces care trebuie să respecte anumite proceduri”, a declarat senatorul Ioan Chelaru.
Lansare de carte: ”10 exerciții de inginerie constitutională”
Unul dintre cei doi autori ai cărții, 
Programul proiectului a fost structurat în trei module: Elaborarea programului de formare în domeniul “didacticii specialității”, Metode moderne de formare în „didactica specialităţii” și Metode şi tehnici de coaching folosite pe perioada practicii pedagogice. Cursurile au fost susținute de peste 40 de experți în științele educației din cele 6 universități partenere în proiectt și au avut ca obiectiv formarea, dezvoltarea, extinderea și aprofundarea competențelor didactice a personalului din învățământul superior românesc.
La sfârșitul săptămânii trecute, Rectorul Universității ”Petre Andrei” din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea a participat la Consiliul Național al Rectorilor din România (CNR), ce a avut loc la Universitatea Ovidius din Constanța.
La eveniment a participat ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică – Mihnea Costoiu, Secretarul de stat în Ministerul Educației Naționale – Gigel Paraschiv, alături de rectori de la universități de stat și universități private.
”Îl felicit pe rectorul USAMV București , ptof.univ.dr. Sorin Mihai Câmpean pentru noua funcție. Pe lângă alegerea președintelui, forumul de la Constanța a fost unul productiv, în care am discutat despre problemele actuale ale sistemului de învățământ superior din România , a declarat Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași. 
Ca în fiecare an, pe data de 29 iunie, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, comunitatea academică de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași (cea mai mare
Cu acest prilej, are loc și comemorarea patronului spiritual al Universității, filosoful, sociologul și omul politic Petre Andrei (1891-1940). În acest sens, Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul UPA din Iași, Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universitar și liderii Ligii Studenților de la UPA au depus coroane de flori și au ținut un moment de reculegere la mormântul Savantului Petre Andrei.

La invitația senatorului Mircea Geoană și a Conf.univ.dr.habil. Sergiu Mișcoiu, Președinte al Board-ului și, respectiv, Directorul Executiv al Institutului pentru Progres Social (IPS), Conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului
Alături de senatorul Mircea Geoană și de Conf.univ.dr.habil. Sergiu Mișcoiu, la acest eveniment au mai participat Florin Georgescu, Prim-viceguvernator Banca Națională a Romaniei, Matthias Jobelius, Reprezentant Friedrich-Ebert-Stiftung, Florin Pogonaru, Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Socol, Consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru și membri ai mediului sindical, academic, de business și ai societății civile. Moderatorul Conferinței și al dezbaterilor ce au urmat acesteia a fost Andrei Țărnea, Director Executiv al Institutului Aspen România.
„Participarea mea la această conferință e consecința directă a interesului profesional pe care îl am, ca specialist în ideologii politice, față de modul în care diversele forme de orientare doctrinară încearcă să răspundă provocărilor generate de actuala criză economică. Am avut oportunitatea de a lua parte la o dezbatere extrem de interesantă și cred că Institutul pentru Progres Social are toate premisele pentru a depăși ceea ce am numit, și în intervenția mea, provincialismul centrului, pe care l-am observat în cazul altor think-tank-uri ce au drept obiectiv configurarea de politici publice, adică acea stare în care, învârtindu-se permanent în jurul propriei axe, centrul însuși tinde să devină un spațiu provincial. Tocmai în acest sens, am adresat reprezentanților IPS invitația ca, până la finele acestui an să organizăm, în contextul unui parteneriat cu Facultatea de Științe Politice și Administrative a UPA, o Conferință regională la Iași. Răspunsul a fost pozitiv și urmează să stabilim, în perioada imediat următoare, data exactă și tema conferinței”, a declarat Conf.univ.dr. Daniel Șandru.

„Un moment deosebit de important, un moment unic”. Astfel a fost catalogat cursul festiv de către fostul decan al facultăți, Conf.univ.dr. Anca Tompea. „Mă bucur să văd în această Aulă părinții, prietenii voștri alături de voi într-un moment de bilanț, momentul finalizării studiilor. Eu, ca fost decan, mă simt emoționată pentru că e un moment de bilanț și pentru noi dascălii, nu doar pentru voi, cei care ne-ați fost studenți trei ani de zile. E un moment în care deveniți specialiști în domeniul vostru, ași în domeniul asistenței sociale. Asul trebuie să îl aveți tot timpul în mânecă”, le-a transmis Conf.univ.dr. Anca Tompea.
Președintele Senatului, Conf.univ.dr. Daniel Șandru a precizat că are o dublă sarcină prin prezența sa la curs, întrucît trebuie să o reprezinte și să transmită și mesajul soției sale, Asist.univ.drd. Adina Șandru, cadru didactic în cadrul Facultății de Asistență Socială și Sociologie.









La mai puțin de o lună de la lansarea volumului Constituția României. Opinii esențiale pentru legea fundamentală, coordonat de Sorin Bocancea și editat de Institutul European au apărut primele reacții legate de proiectul inițiat de către decanul Facultății de Științe Politice și Administrative din Cadrul Universității ”Petre Andrei” din Iași (una dintre cele mai mari 
Săptămâna trecută au avut loc alegeri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale Asociației Liga Studenților
De-a lungul celor trei ani de zile ALSUPA a reușit să găsească finanțare externă pentru două proiecte, dar a fost și o asociație care s-a interesat de bunăstarea semenilor din comunitate, luând parte la manifestări culturale și comunitare organizate în cadrul universității.
„Trebuie să recunosc că ne așteaptă o muncă grea, deosebită dar și frumoasă pentru că activitățile studențești sunt cele mai frumoase. Am o moștenit o activitate impresionantă prin care suntem obligați să nu ne abatem de la drumul început cu ani în urmă. Interesele studenților și masteranzilor Universității vor fi pe primul loc”. a precizat noul președintele ales Damian Ștefan George, masterand al