Anda Păcurar, absolventă a UPA, a conferențiat pe tema „Rolul psihoterapetului și imaginea lui în mass-media”
Studenții de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, au avut parte de un altfel de curs pe tema imaginii psihoterapeutului în mass-media, dar și despre rolul acestuia în societate.
„Vă voi vorbi despre imaginea psihoterapetului plecând și de la background-ul meu. Am fost ziarist și știu cum este să fii și de o parte și de cealaltă. Psihoterapia s-a dezvoltat galopant în România și mulți psihologi apar la televizor, iar această discuție a noastră vine și pentru a evita situațiile în care v-ați putea afla ca psihologi invitați să vorbiți. Profesia este reprezentată prin show-uri TV, prin filme și seriale. E firesc pentru mass-media să caute spectaculosul. Prima lecție pe care o înveți în jurnalism este că nu reprezintă o știre faptul că un om a fost mușcat de un câine, ci dacă un câine a fost mușcat de un om. Asta trebuie scos în evidență. Faptul că jurnaliștii caută spectaculosul e în atribuția lor. Răspunsul, întotdeauna, depinde de noi. Dacă îi povestești unui jurnalist foarte mult, el va extrage din context și s-ar putea să extragă ceea ce nu îți convine sau ceea ce se distorsionează”, a mărturist psihoterapeutul.
În aceeași notă, Conf.univ.dr. Viorel Robu, Decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, a precizat faptul că mass-media are o politică care înseamnă „senzațional”, „catastrofal”, „spectaculos”, aducând în discuție aspectul etic și deontologic al psihologului al profesiei de psiholog. „Trebuie să recunoaștem că avem câteva contra-exemple de psihoterapeuți sau psihologi care, prin reacții publice, cumva au decredibilizat, într-o vreme, profesia de psiholog. Aceasta este una mai subtilă, în sensul în care se lucrează cu cu valori, atitudini, așteptări și experiențe de viață pozitive sau traumatizante”.
Anda Păcurar a rememorat perioada studenției de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, precizând faptul, că atunci când a făcut facultatea în Iași, toată lumea își dorea să studieze psihologia. „La Petre Andrei, era o concurență foarte mare, eram mai mulți pe un loc. În Bucureșt,i erau 18 oameni pe un loc!”. Psihoterapeutul a răspuns studenților și la întrebarea: „Ce ar trebui să facem ca viitori psihologi ?” „Ar fi partea în care te prezinți etic și în care vorbești, te ocupi de educarea oamenilor, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă cu ei. Nu vă descurajez să vorbiți sau să scrieți despre anumite subiecte, dar este important să folosim metodele moderne de comunicare, în ideea de a educa conștiința publicului larg. Să îi obișnuim cu termenii, să inițiem campanii și să fim asemeni unui avocat pentru cei care nu își pot prezenta cauza, în vederea clarificării anumitor aspecte ce țin de tulburări”.
Anda Păcurar a adus în discuție și cazul Colectiv, adresând tinerilor studenți următoarea întrebare: „Câți dintre noi, psihologii, suntem pregătiți pentru astfel de situații”. „Când a fost cazul Colectiv, toată lumea s-a ambalat, s-au creat echipe de psihologi, s-a mers pentru intervenții. Pentru ce să intervenim ? Ce nu își dădeau seama psihologii e că acei oameni nu își doreau terapie, în momentul respectiv. Nu poti face terapie într-un astfel de moment. Ba, mai mult, riști să retraumatizezi un om, în momentul în care tot îl pui să povestească prin ce a trecut. Asta este prima greșeală și cea mai mare. De foarte multe ori, retraumatizându-l, îl afunzi și, poate, nu mai reușești să îl salvezi. În acel moment și medicii se gândeau la același lucru. Și dacă reușesc să salveze viețile unora este foarte posibil ca, după un timp, ei să își ia viața, pentru că nu pot să își integreze traumele”.
Anda Păcurar este absolventă a Universității „Petre Andrei” din Iași, promoția 1996-2000. Activează ca psihoterapeut de orientare adleriană, certificat la nivel european, psiholog principal și formator.