O nouă generație de psihologi a absolvit la UPA

IMG_8345Emoții, bucurii și mult optimism pentru absolvenții promoției 2013-2016 a Facultății de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași.  Studenții au avut parte de ultimul curs alături de cei care i-au format pentru a deveni psihologi.

IMG_8219„A trecut ceva timp de la primele generații pe care le-am văzut intrând în universitate și apoi părăsind-o. De fiecare dată simt aceeași emoție și bucurie. Sunt amintiri, speranțe și gândurile noastre bune vă vor însoți întotdeauna și sperăm să putem colabora pentru că trebuie să ținem aproape cu toți absolvenții”, le-a transmis celor prezenți în Aula Magna Prof.univ.dr. Tudor Pitulac, Prorector.

Absolvenții au fost felicitați și de către Prof.univ.dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrației și Conf.univ.dr. Anca Tompea, Președintele Senatului. Ultimul curs a fost susținut de Conf.univ.dr. Viorel Robu, Decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației.

COMUNICAT DE PRESĂ

SIGLA UPA DIN IASIÎn legătură cu informațiile apărute în comunicatul DNA din 7 iunie 2016, pentru buna informare a publicului, Universitatea „Petre Andrei” din Iași vă aduce la cunoștință următoarele:

  1. Domnul Ion Emil Mihai (fost Botărel) este student al Universității „Petre Andrei” din Iași începând cu anul universitar 2014-2015.
  2. În calitate de student, domnul Ion Emil Mihai (fost Botărel) a susținut examene în urma promovării cărora a obținut numărul necesar de credite pentru promovarea în anul II. Deci, acest domn a susținut examene și este student în anul II în urma promovării unor examene.
  3. În cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, prezența la cursuri nu este obligatorie, obligatorie fiind doar însușirea conținutului didactic pe care Universitatea îl pune la dispoziția studenților prin mijloacele tehnice de care dispune. Astfel, un student poate promova examenele chiar dacă nu a fost mereu prezent la cursuri, pentru că importante sunt cunoștințele de care dă dovdă în timpul evaluării.
  4. Consiliul de administrație al UPA din Iași i-a aprobat în mod repetat cererile de amânare de plată a taxei de școlarizare, ținând seama de motivele invocate de către student. Astfel, studentul în cauză a ajuns să aibă în prezent o datorie față de UPA din Iași în cuantum de 18 465 lei (însemnând taxele restante și penalitățile acumulate).
  5. Situația financiară și școlară au făcut ca studentul să fie propus spre exmatriculare.
  6. În situația în care studentul ar dori să-și aducă la zi situația financiară și școlară în raport cu Universitatea (adică achitarea taxelor restante și a penalităților și susținerea examenelor restante) ar trebui să achite suma de 21 065 lei, care reprezintă: achitarea datoriilor menționate mai sus (18 465 lei) plus taxele pentru reexaminare (în cuantum de 2 600 lei).
  7. Nimeni, cu atât mai puțin un cadru didactic, nu poate promite cuiva că, în schimbul unor foloase, ar putea să-l înscrie direct în anul al III-lea de facultate, pentru că situația fiecărui student este înscrisă în sistemul de gestionare a studenților pe care nu îl administrează profesorii. Cât privește cazul studentului Ion Emil Mihai (fost Botărel), acesta este înscris din 2014, deci nu mai avea nevoie de înscriere.

Universitatea „Petre Andrei” din Iași a pus la dispoziția DNA toate documentele solicitate și va acționa în vederea unei bune colaborări cu instituțiile statului, precum și în vederea unei corecte informări a opiniei publice.

 

Cu deosebită consideraţie,

Rector,

Prof.univ.dr. Sorin BOCANCEA

UPA din Iasi prezenta la Congresul Științific ”Afirmarea domeniilor profesionale ale protecţiei şi antreprenoriatului social în ţările post-socialiste”, Chișinău, 1-4 iunie, 2016

Foto Congress Chisinau 1Reprezentanții Universității “Petre Andrei” din Iași din cadrul Facultății de Asistență Socială și Sociologie, Conf.univ.dr Anca Tompea și Prof. univ. dr Victor Nicolaescu au participat la Primul Congres Științific ”Afirmarea domeniilor profesionale ale protecţiei şi antreprenoriatului social în ţările post-socialiste”, care a avut loc în Chişinău, pe data de 1-4 iunie, 2016.

Congresul, înscris ca o continuare a Conferinţei Internaţionale pentru Avansarea Profesiei de Expert Social în Ţările cu Economie în Tranziţie din 2015 şi a discuţiilor ulterioare sub egida IASSW, IFSW Europe, ICSW, EASSW şi CSWE a avut următoarele obiective:

 

  1. Dezvoltarea profesiei de expert social în ţările post-socialiste în baza standardelor internaţionale;
  2. Promovarea antreprenoriatului social ca un aspect de baza al profesiei noi de expert social în ţările post-socialiste;
  3. Crearea oportunităţilor profesionale durabile în domeniul antreprenoriatului social pentru tinerii din ţările post-socialiste.

În cadrul Congresului Științific cu participare internațională, derulat la Chișinău, delegația Universității “Petre Andrei” din Iași, Facultatea de Asistență Socială și Sociologie,  a prezentat lucrarea “Stadiul actual al dezvoltării sistemului național de asistență socială în România”. În contextul în care în România se înregistra un procent de 40,4% din populație aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială (în anul 2013), după o perioadă de criză economic ce a afectat profund toate categoriile sociale și s-au minimalizat functiile sociale ale “statului asistențial” se constată abordarea într-o manieră mult mai precaută a unor intervenții de tip “universalist” ale protecției sociale. Astfel, au fost reliefate principalele coordonate ale situației statistice privind sărăcia și nivelul excluziunii sociale în România, evidențiindu-se principalele repere ale construirii sistemului național de asistență socială din punct de vedere legislativ și instituțional precum și stadiul actual al dezvoltării serviciilor sociale și al profesionalizării asistenților sociali din România. Din perspectiva dinamicii recente de consolidare a unui sistem de asistență socială focalizat pe atingerea unor obiective agreate la nivel european și național, au fost subliniate principalele direcții de acțiune și provocările unor scenarii de întărire a unor funcții sociale orientate către cetățenii ce au nevoie de protecție și ocrotire pentru a se asigura un nivel adecvat de incluziune socială și reducere a gradului de sărăcie.

Delegația Universității “Petre Andrei” din Iași, în expunerea realizată a menționat faptul că România, prin eforturile întreprinse în a se dezvolta un sistem de asistență socială corelat dinamicii socio-economice, prin lecțiile învățate și rezultatele înregistrate poate constitui o referință structurală în ceea ce privește adaptarea și punerea în aplicare a unor noi mecanisme funcționale ce au nevoie de validare având în vedere faptul că se constată o anumită dualitate la nivelul teoriei și practicii.

Lucrările Congresului Științific derulat la Chișinău în perioada 1-4 iunie, 2016 au permis identificarea unor noi oportunități de colaborare cu rețelele internaționale și europene din domeniul asistenței sociale, urmând ca în perioada următoare să se întreprindă acțiuni concrete de lucru cu specialiștii din cadrul asociațiilor școlilor de asistență socială (International Association of Schools of Social Work – http://www.iassw-aiets.org/și European Association of Schools of Social Work http://www.eassw.org).

 

Senatul UPA a conferit titlul de Doctor Honoris Causa Profesorului Carlo Colomba

sesiune_comunicari_Carlo_Colomba_foto_2Senatul Universității „Petre Andrei” din Iași a conferit, astăzi, cea mai înaltă distincție, de Doctor Honoris Causa, Profesorului Carlo Colomba, președintele INFOR ELEA, din Torino, Italia.

DHC_foto_1Propunerea de oferire a titlului a venit din partea Facultății de Asistență Socială și Sociologie, iar Laudatio a fost citit de către Conf.univ.dr. Anca Tompea, Președintele Senatului UPA din Iași. „Colaborarea cu Universitatea Petre Andrei din Iași a început în 2013 și s-a concretizat în anul 2014 cu implicarea a 20 studenți în proiectul Youth in Work, beneficiar Centrul de Dezvoltare Sociala și finanțat de UE prin programul Tineret în Acțiune, buget 12 000 euro pe o durata de 7 luni. În perioada martie 2014-septembrie 2015, Carlo Colomba a susținut parteneriatul transnațional din cadrul proiectului Sisteme Inovative pentru Muncă, SIM, POSDRU/127/5.1/G/128213, în colaborare cu echipa de management CDS, formată din 5 cadre didactice de la Universitatea Petre Andrei din Iași.

DHC_foto_2Ulterior, în anul 2015, colaborarea domnului Carlo COLOMBA s-a realizat prin implicarea INFOR ELEA în proiectul FORM ACT, finanțat prin POSDRU/189/2.1/G/155699, beneficar Centrul de Dezvoltare Socială. Astfel, 150 studenti de la toate facultățile UPA au realizat practica de specialitate cu echivalarea creditelor prin programul FORM ACT, cu echivalarea creditelor, iar un număr de 40 tineri  au participat la activitățile desfășurate exclusiv de INFOR ELEA, sub coordonarea domnului CARLO COLOMBA. În cadrul proiectului, 15 cadre didactice au fost implicate atât în echipa de management, precum și ca experți pe termen lung, cu responsabilități care să asigure tranziția studentului de la școală la viața activă, mai exact la piața muncii, a precizat Conf.univ.dr. Anca Tompea în Laudatio.

DHC_foto_3„Este o mare plăcere pentru mine să fiu aici, ca invitat, la această prestigioasă universitate. Nu pot exprima în cuvinte gratitudinea și bucuria față de dumneavoastră pentru marea onoarea pe care mi-o faceți astăzi. Aș vrea să dedic acest titlu întregii echipe de la INFOR ELEA, alături de care am putut să derulăm aceste proiecte, pentru tinerii de la universitatea dumneavoastră. Succesul depinde de la o persoană la alta, iar eu sunt foarte mândru de succesul pe care l-am avut în colaborările avute până acum și sper ca INFOR ELEA să rămână, în continuare, un prieten și un partener pentru UPA”, a declarat Prof.univ.dr. Carlo Colomba.

DHC_foto_4Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Rectorul UPA din Iași, i-a mulțumit Profesorului Carlo Colomba pentru deschiderea pe care atât Domnia Sa cât și instituția pe care o conduce au avut-o față de universitate și i-a oferit un album cu Iașul. Prof.univ.dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație al UPA, i-a făcut cadou volumul „Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, tipărit la Editura Adenium în parteneriat cu UPA din Iași.

DHC_foto_5

Sesiunea națională de comunicări științifice de la UPA a ajuns la a 24-a ediție

sesiune_comunicari_FOTO_GENERAL_foto_6Cea de a 24 ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice, „Dimensiuni contemporane ale dezvoltării. Fundalul românesc al sincronizării europene”, a debutat, la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, sub auspiciile prieteniei științifice și culturale dintre România și Italia.

sesiune_comunicari_SorinB_foto_3Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, a precizat, în deschiderea sesiunii, faptul că ediția din acest an vine cu mai multe noutăți. „Sesiunea de comunicarii a UPA din Iași din acest an este o ediție care marchează un eveniment special, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Domnului Carlo Colomba. De asemenea, această sesiune se lansează în ziua în care a ieșit și al 12-lea număr al Revistei POLIS. Este o fericită coincidență faptul că tema acestui număr este „Noi perspective ale filosofiei politice  ale lui B. Croce, G. Gentile şi Antonio Gramsci”. Deci, putem spune că a 24 ediție a sesiunii naționale de comunicări științifice la UPA stă sub semnul prieteniei și a interesului pentru cultura italiană”.

sesiune_comunicari_Carlo_Colomba_foto_1Prelegerea inaugurală, „Sustainable growth for small and medium-sized enterprises in the age of crisis and in the post-crisis business environment”. a fost susținută de către Prof.univ.dr. Carlo Colomba, Președintele INFOR ELEA, din Torino – Italia, în cadrul căreia a realizat o paralelă între posibilitățile de creștere și de susținere pentru firmele mici și mijlocii din România și Italia, în contextul crizei economice.

sesiune_comunicari_DTompea_foto_5Prof.univ.dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație al UPA, a declarat că în mod tradițional sesiunea de comunicări de la UPA are loc în prima săptămână a lunii iunie și reprezintă o manifestare științifică de rezonanță întrucât sunt înscriși contributori din alte centre universitare și institute de cercetare din țară. În prelegerea sa, „UPA și Anul Regal”, Prof.univ.dr. Doru Tompea a prezentat relațiile dintre instituția de învățământ și Casa Regală a României. „Universitatea „Petre Andrei” din Iași a fost parteneră la proiectele care au marcat 150 de ani de la instaurarea monarhiei în România. Am fost prezenți și la lansarea unei cărți pe care colegul nostru Daniel Șandru împreună cu Alexandru Muraru de la Universitatea Al.I. Cuza au coordonat-o, un volum intitulat chiar „Anul Regal”. Aproape un sfert dintre contributorii la volum sunt universitari de la UPA. Pentru noi este onorat ca, așa cum sublinia Alteța Sa Regală Principele Radu, să fim cei care am sprijinit apariția acestui volum, care este inedit pentru spațiul publicisticii românești”.

sesiune_comunicari_TEodoraP_foto_4Conf.univ.dr. Teodora Prelipcean, coordonatorul sesiunii, a prezentat celor prezenți la deschidere programul conferinței pentru cele două zile și a transmis, din partea comunității academice un călduros „La Mulți Ani Italiei” cu prilejul zilei naționale.

„Avem peste 70 de participanți încriși de la instituții de învățământ superior din țară, dar și din Republica Moldova. La ediția din acest an, cu lucări înscrise la cele cinci secțiuni. Astăzi are loc ceremonia de deschidere a sesiunii, iar de mâine vor avea loc lucrăîrile pe secțiuni.
În toamna vom scoate o nouă ediție a Anuarului Colectiv aferent sesiunii de comunicări”
, a precizat Conf. Univ. Dr. Teodora Prelipcean, coordonatorul sesiunii.  sesiune_comunicari_SorinB_Revista_Polis_foto_7sesiune_comunicari_Carlo_Colomba_foto_2

Sesiunea națională de comunicări științifice – ediția a XXIV-a

afis_sesiune_2016Universitatea „Petre Andrei” din Iași vă invită mâine, 2 iunie 2016, la deschiderea celei de a 24-a editii a Sesiunii naționale de comunicări Științifice, „Dimensiuni contemporane ale dezvoltării. Fundalul românesc al sincronizării europene”.  Prelegerea inaugurală, „Sustainable growth for small and medium-sized enterprises in the age of crisis and in the post-crisis business environment”, va fi susținută de către Prof. univ. Dr. Carlo Colomba, Președintele INFOR ELEA  din Torino, Italia.  În a doua parte, Senatul UPA din Iași va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Domnului Prof.univ.dr. Carlo Calomba.

 

Programul sesiunii si sectiunile de lucru pot fi consultate aici.

UPA reprezentată la intalnirea Consiliului Național al Rectorilor de la Brașov

SIGLA UPA DIN IASILa finalul săptămânii trecute, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, a participat la Brasov, la o nouă întâlnire a Consiliului National al Rectorilor (CNR) din România. La intrunire au luat parte toți șefii instituțiilor de stat iesene. În cadrul acestei ședințe s-a discutat despre starea învățământului superior, posibilități noi de finanțare a proiectelor de cercetare sau științifice, salarizarea angajaților sau strategii de viitor pentru zona educației.

În intervenția sa, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, a ridicat problema care vizează ca toate anii pregătitori. „Așa cum a constatat și Ministerul Educației, universitățile care au organizat astfel de ani pregătitori au avut rezultate foarte slabe, iar faptul că acestea au Facultăți de Litere nu reprezintă o garanție a calității unor astfel de cursuri. În replică, Ministerul Educației a dispus și va fi emis un ordin în această săptămână ca toate universitățile organizatoare de ani pregătitori să își treacă aceste programe prin evaluarea ARACIS, urmând ca cei ce vor finaliza anul pregătitor să fie evaluați de către alte instituții decât cele care i-au școlarizat”, a completat Rectorul UPA. Mai mult, acesta a precizat că va fi realizat un memoriu prin care posibilitatea de organizare a anului pregătitor să fie extinsă la toate universitățile doritoare, având în vedere faptul că finalitatea acestor cursuri este dată de un examen susținut în altă parte și nu de calitatea de instituție de învățământ superior deținătoare de Facultate de Litere.

În total, din toată țara, au participat peste 75 rectori.

UPA prezentă la Marșul Absolvenților

IMG_3796_resizeStudenții, cadrele didactice și conducerea UPA din Iași, reprezentată de Prof.univ.dr. Doru Tompea, au participat, la sfârșitul acestei săptămâni, la Marșul Absolvenților din cadrul Centrului Universitar Iași, organizat în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2016.

IMG_3813_resizeLa manifestarea absolvenților, care s-a desfășurat pe Stadionul Emil Alexandrescu din Copou, pe scenă au urcat reprezentanții celor cinci universități de stat și ai UPA din Iași. După ce a felicitat călduror toți absolvenții universităților ieșene în alocuțiunea sa, Prof.univ.dr. Doru Tompea a menționat că este „tonifiant să asistăm la o manifestarea de asemenea anvergură în condițiile în care, în ultimii 5 ani, din sistem au plecat aproximativ un milion de studenți”. De asemenea, a precizat că Legea Educației stipulează non discriminarea dintre universitățile de stat și cele private acreditate, precum UPA, care face eforturi uriașe de investi în calitate.

IMG_4326După ce a evocat personalitatea Savantului Petre Andrei, președintele UPA a adresat un salut colegial tuturor universităților ieșene, felicitând absolvenții promoției 2016, îndemnându-i să învețe, să se prefecționeze, să schimbe în bine viitorul României. Un mesaj de felicitare și succes în carieră l-a adresat și Eva Carina Gabriela, reprezentantul studenților în Senatul UPA.IMG_4350

La manifestare au participat Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sfinția Sa Monseniorul Petru Gherghel, episcopul diecezei romano-catolice de Iași, Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași.

IMG_4129_resizeIMG_4131_resize

IMG_4071_resizeIMG_3816_resizeIMG_4080_resizeIMG_3813_resizeIMG_4079_resizeIMG_3808_resizeIMG_4098_resize

UPA prezentă la aniversarea Ziarului de Iași

IMG_2226Vineri, 27 mai 2016, conducerea UPA din Iași, reprezentată de Prof.univ.dr. Doru Tompea și Conf.univ.dr. Georgeta Condur, prorector, a fost prezentă la împlinirea a 25 de ani de la apariția Ziarului de Iași. „Un ziar al comunității ieșene, în comunitatea ieșeană. Un ziar care a achiziționat 76% din apariții și care a manifestat excelență în presa scrisă, astfel a caracterizat publicația Prof.univ.dr. Doru Tompea.

IMG_2316IMG_2276IMG_2349IMG_2220

Președintele UPA s-a întâlnit cu Ambasadorul Germaniei în România

DSC_0220Prof.univ.dr. Doru Tompea a fost invitat, la sfârșitul acestei săptămâni, la aniversarea a patru ani de la înființarea Școlii Primare Hansel und Gretel, o „Școală cu spirit german”.

IMG_2105 La eveniment a participat Ambasadorul Germaniei în România Verner Hans Lauk care s-a interesat de oferta educațională și de proiectele UPA din Iași. Președintele UPA a remarcat parteneriatul universității cu Centrul Cultural German, al cărui director, domnul Alexander Rubel, a fost prezent la manifestare.
DSC_0181 Directorul Școlii germane Hansel und Gretel l-a invitat pe Prof.univ.dr. Doru Tompea să țină o alocuțiune în cadrul căreia a fost menționată susținerea UPA pentru înființarea și funționarea acestei școli. De asemenea, în prezența Doamnei Tatiana Pocinog s-a ținut un moment de reculegerea în memoria Profesorului Michael Beck, inițiator al acestui proiect, Doctor Honoris Causa al UPA din Iași.